20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialAndrei Chiliman s-a AUTOSUSPENDAT din funcțiile de conducere. Cine îi ia locul...

Andrei Chiliman s-a AUTOSUSPENDAT din funcțiile de conducere. Cine îi ia locul la Primărie

Andrei Chiliman s-a autosuspendat, joi, din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL şi din funcţia de copreşedinte al filialei PNL sector 1, pentru a nu afecta imaginea partidului. 

“M-am autosuspendat atât din funcția de prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, cât și din funcția de copreşedinte al filialei PNL Sectorul 1. Decizia mea este dictată de dorința ca implicarea mea într-un dosar penal să nu afecteze imaginea Partidului Național Liberal, dar și de convingerea că decența și bunul-simț trebuie să guverneze viața publică și comportamentul politicienilor. Am încredere în Justiţie, am convingerea că voi beneficia de un proces echitabil și îmi voi susține dreptatea în fața procurorilor și a judecătorilor. Dreptatea se dezbate în fața magistraților, și nu pe ecranul televizorului”, a anunțat, pe Facebook, Andrei Chiliman.

Atribuțiile sale de la Primăria Sectorului 1 vor fi preluate de viceprimarul Vasile Moțoc, conform unui comunicat al Primăriei Sectorului 1.

Atribuțiile specifice funcției primarului vor fi exercitate temporar de către viceprimarul Vasile Moțoc, în baza principiului delegării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale”, se arată în comunicatul citat.

Citește și: ”Gruparea” Chiliman, sub control judiciar

Andrei Chiliman va fi cercetat sub control judiciar, în dosarul privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care aceştia ar fi primit “comisioane” de 10% din valoarea contractelor încheiate. Aceeași măsură a fost păstrată și pentru Vlad Moisescu,Ioana Costescu şi Ion Brad.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au menţinut astfel decizia luată în 19 iunie, respingând atât cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a lui Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad, cât şi cererea acestora de revocare a măsurii preventive.

Decizia este definitivă, astfel că cei patru vor fi cercetaţi sub control judiciar. În perioada în care se vor afla sub control judiciar, Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad au interdicţie să părăsească ţara fără încuviinţarea procurorilor şi sunt obligaţi să se prezinte la poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere, dar şi la procurori şi în faţa instanţei, ori de câte ori sunt chemaţi, precum şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţele.

Fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu şi consiliera personală a lui Andrei Chiliman, Ioana Costescu, sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracțional organizat şi trafic de influență, iar primarul suspendat Andrei Chiliman şi consilierul local al Sectorului 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infracțional organizat şi complicitate la trafic de influență.

Miercuri, după judecarea contestaţiei, Chilimna, Moisescu, Costescu și Brad au fost la DNA Ploiești, pentru a duce documentele cerute de anchetatori, după ce a fost pus sechestru pe bunurile lor.

Procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de trei miliarde de lei pe bunuri ale lui Andrei Chiliman şi ale celorlalţi trei inculpaţi.

Vlad Moisescu declara luni, după ce a fost la DNA Ploieşti, că în ceea ce-l priveşte a fost instituit sechestru pe case, acţiuni şi conturi şi că va contesta măsura asigurătorie.

Citește și: Andrei Chiliman, față în față cu procurorii. Ce a declarat

În privinţa documentului găsit de către procurori la percheziţia domiciliară făcută la locuinţa lui, Vlad Moisescu a spus că acel document nu are nicio legătură cu Primăria Sectorului 1. Acesta a declarat că suma de 670 de milioane de euro care apare în actul de împrumut dintre soacra şi soţia sa nu este cea reală şi că în acel document este vorba despre “o eroare materială de denominare” făcută de “cel care a întocmit actul”.

Andrei Chiliman declara atunci că i-a fost pus sechestru “pe declaraţia de avere”. Primarul suspendat al Sectorului 1 a contestat decizia, dosarul urmând să fie judecat vineri la ICCJ.

Procurorii DNA susţin că Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infracţional încă din 2004, din care au făcut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman şi Ion Brad, urmărind “comiterea unor fapte de corupție care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10 și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică și pe parcursul derulării contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 1”.

Banii primiți de la reprezentanții firmelor cărora li se atribuiau preferenţial contractele ar fi fost împărțiți, 30% ajungând la primarul Chiliman, câte 15% la Moisescu, Costescu şi Brad, 10% la PNL Sector 1, iar diferența de 15% ar fi fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite, se arată în documente ale anchetatorilor.

Grupul infracțional ar fi obținut de la reprezentanții firmelor Romair Consulting şi Straco, care au primit contracte privind reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Sectorul 1, dar şi lucrări de asfaltare a unor străzi, sumele de 300.000 de lei, respectiv 38.481.488 de lei, reprezentând un procent de 10% din plățile făcute de Primăria Sectorului 1, în baza contractelor încheiate, au precizat procurorii.

Plata “comisionului” se făcea foarte discret, de regulă fiind acceptate doar predările de bani în numerar, în locurile stabilite de către Vlad Moisescu, printre care ar fi fost şi sediul PNL Sector 1 din Bulevardul Bălcescu, banii fiind preluaţi direct de Moisescu, susţin anchetatorii.

Potrivit documentelor procurorilor, Vlad Moisescu ar fi solicitat, în cazul firmei Romprest, ca parte din procentul de 10-15% stabilit pentru încheierea contractului să fie plătită prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate către B1 TV și România TV.

“Această protecţie consta în faptul că nu apărea nimic negativ despre ei în mass-media, iar dacă în mod întâmplător ar fi apărut ceva, aceştia ar fi avut capacitatea să oprească, speculând relaţia contractuală”, arată anchetatorii.

De altfel, această metodă era folosită în cazul mai multor firme care voiau să încheie contracte cu Primăria Sectorului 1, astfel că o parte din “comisionul” cerut de Vlad Moisescu pentru contracte era dată prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate, care erau încheiate, la solicitarea lui Moisescu, cu firma lui Sebastian Ghiţă, în care funcţionează postul România TV.

Chiliman şi ceilalţi trei inculpaţi sunt cercetaţi în dosarul în care sunt acuzaţi, printre alţii, Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma, tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

 

 

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...
Ultima oră
Pe aceeași temă