4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialAmbulanță din Vaslui, atacată cu săbii, bâte și cuțite. Medicii au alergat...

Ambulanță din Vaslui, atacată cu săbii, bâte și cuțite. Medicii au alergat trei kilometri, pe câmp, până la secția de poliție

Un echipaj medical de pe o ambulanță a fost atacat de șase persoane cu bâte, săbii și cuțite în localitatea Negrești din județul Vaslui, potrivit Vremea Nouă.

Șoferul ambulanței și asistentul medical au luat-o la fugă pe câmp și au abandonat mașina, pentru a se salva de furia bărbaților.

Inițial, ambulanța a fost chemată de un bărbat pentru concubina sa în vârstă de 16 ani, ce acuza metroragie. Nervos că s-a certat cu centralista Serviciului de Urgențe, bărbatul a ales ca în momentul sosirii ambulanței să se răzbune.

Individul din Negrești a chemat cinci prieteni înarmați cu arme albe și în momentul în care echipajul medical a ajuns la fața locului, s-au năpustit asupra lor.

Agresorii s-au urcat în autosanitară și au încercat să-l înjunghie pe asistenul medical. Cadrele medicale au fugit trei kilometri pe jos până la stația de ambulanță, iar apoi au cerut ajutorul polițiștilor pentru a recupera ambulanța.

După câteva ore, cadrele medicale s-au întors la gospodăria bărbatului și i-au acordat îngrijiri medicale tinerei de 16 ani. Ea a fost ulterior transportată la Spitalul de Urgență din Vaslui.

Poliția a deschis un dosar de cercetare penală în acest caz.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă