3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialAlertă maximă în Tulcea. Se caută un evadat

Alertă maximă în Tulcea. Se caută un evadat

Un deţinut încarcerat la Penitenciarul Tulcea în regim semideschis a evadat în timp ce se afla la muncă. Autorităţile au declanşat alertă maximă la Tulcea, iar oraşul este împânzit de filtre ale Poliţiei şi Jandarmeriei. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, era condamnat la doi ani de închisoare pentru furt calificat, iar în luna august 2017 ar fi trebuit să fie eliberat, relatează Digi24.

Se numeşte Marian Ciuraru şi are 23 de ani. Potrivit poliţiştilor, are 1,65 m înâlţime, iar la momentul dispariţiei purta pantaloni scurţi negri şi un tricou verde. Din cauza lui, întregul oraş a fost înconjurat de poliţişti şi jandarmi înarmaţi. Îl caută pe deţinut încă de la orele după-amiezii.

La fiecare ieşire din oraş Poliţia a organizat filtre. Sunt patru la număr. Cu fotografia fugarului în mână, poliţitii opresc toate autivehiculele. Le verifică, iar şoferii sunt întrebaţi dacă l-au văzut cumva sau dacă pot oferi detalii despre el.

Reprezentanţii Penitenciarului Tulcea susţin că tânărul se afla la muncă, împreună cu mai mulţi deţinuţi şi a reuşit să fugă de cei doi gardieni care îl păzeau la începutul după-amiezii.

Ionuţ Rotaru, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Tulcea: „În vederea capturării deţinutului, s-a luat legătura imediat cu Inspectoratul de Poliţie Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Tulcea, Poliţia de Frontieră Tulcea”

A fost declanşată o anchetă în cadrul penitenciarului. Marian Ciuraru are o condamnare de doi ani de închisoare şi ispăşise 13 luni. Acum, riscă o suplimentare a pedepsei cu de la şase luni până la doi ani. Este al doilea caz de acest fel înregistrat la Tulcea de la începutul anului, după ce, în luna ianuarie, un adolescent arestat preventiv pentru fapte de tâlhărie a evadat: a trecut de paznici şi a sărit gardul penitenciarului. A reuşit să se bucure de libertate doar 35 de minute.

Cele mai citite

România visează la Campionatul Mondial după 28 de ani! Tragere favorabilă pentru tricolori

România și-a aflat astăzi adversarele din preliminariile Campionatului Mondial 2026, iar sorții au fost de partea tricolorilor. Echipa antrenată de Mircea Lucescu va lupta...

Carlo Ancelotti anunță vești bune despre Kylian Mbappe. „Va fi apt pentru Cupa Intercontinentală”

Kylian Mbappe, atacantul francez al lui Real Madrid, va fi recuperat la timp pentru a evolua în finala Cupei Intercontinentale, programată săptămâna viitoare în...

Kremlinul respinge propunerea de armistițiu de Crăciun: Rusia cere pace în termenii săi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că Rusia nu este interesată de un armistițiu, ci dorește o pace care să...
Ultima oră
Pe aceeași temă