0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialAcuzaţii HALUCINANTE la crematoriul Vitan unde a fost incinerat trupul lui Sergiu...

Acuzaţii HALUCINANTE la crematoriul Vitan unde a fost incinerat trupul lui Sergiu Nicolaescu

 

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost ridicat sâmbătă, la ora 10.50, de la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, şi a fost dus la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, pentru a fi incinerat, în jurul orei 12.00.

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost scos sâmbătă din clădirea Cercului Militar Naţional în aplauzele celor câteva sute de admiratori care au venit să îi aducă un ultim omagiu cunoscutului regizor. La Cercul Militar Naţional s-au aflat familia şi prietenii regizorului.

Unele persoane s-au declarat supărate de faptul că trupul neînsufleţit va fi incinerat şi nu înmormântat. Trupul neînsufleţit al regizorului va fi însă incinerat conform dorinţei regizorului, care este respectată de familia acestuia.

Printre acuzaţiile aduse de oamenii prezenţi la ceremonie sunt unele de-a dreptul halucinante. Unii au acuzat Guvernul că nu se implică pentru a schimba decizia familiei, astfel încât Sergiu Nicolaescu să fie înmormântat „creştineşte”. Alţii au acuzat familia că a închis sicriul şi nu-l pot vedea pe regizor:

„Să nu vezi mortu’? Nu mi s-a mai întâmplat până acum, la vârsta mea, să nu văd mortu’!”, a afirmat o admiratoare a lui Nicolaescu. 

Citeşte şi Dubla măsură a BISERICII ORTODOXE: Ce a fost permis în cazul lui Zoe Ceauşescu a devenit păcat la Sergiu Nicolaescu

Citeşte şi Patriarhia ar fi încercat să blocheze slujba din casa lui Sergiu Nicolaescu

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus vineri şi sâmbătă dimineaţa la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, unde sute de persoane şi-au luat rămas bun de la cunoscutul regizor. Alături de Sergiu Nicolaescu s-a aflat la Cercul Militar Naţional soţia regizorului, Dana Nicolaescu.

Printre cei care i-au adus un ultim omagiu regizorului Sergiu Nicolaescu, vineri, la Cercul Militar Naţional, s-au numărat premierul Victor Ponta, actorii Ileana Stana Ionescu, Aimee Iacobescu, Cătălina Grama (Jojo), Mihai Mălaimare, Sebastian Papaiani şi Doru Ana, regizorii Ioan Cărmăzan şi Geo Saizescu, muzicianul Damian Drăghici, ministrul Culturii, Daniel Barbu, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşă, preşedintele-director general al Televiziunii Române, Claudiu Săftoiu, deputatul Petre Roman, senatorii Ecaterina Andronescu şi Georgică Severin, prinţesa Lia, dar şi un grup de cascadori şi mai mulţi revoluţionari.

Rămas bun de la Sergiu Nicolaescu şi-a luat, vineri, la Cercul Militar Naţional, şi Gabriela Nicolaescu, cea de-a doua soţie a regizorului. Cei doi au fost căsătoriţi timp de 10 ani.

Şi sâmbătă dimineaţa câteva sute de persoane s-au dus la Cercul Militar Naţional pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Sergiu Nicolaescu. Printre cei care şi-au luat rămas bun sâmbătă dimineaţa de la cunoscutul regizor s-a numărat şi actorul George Mihăiţă.

Pe de altă parte, numeroase coroane cu flori au fost trimise la Cercul Militar Naţional de Administraţia Prezidenţială, Camera Deputaţilor, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, primarul Capitalei, Ministerul Culturii, Televiziunea Română, dar şi de prieteni şi apropiaţi ai regizorului.

Trupul neînsufleţit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti. Incinerarea va avea loc în cadru restrâns, la ceremonia funerară nefiind permis accesul presei.

Sergiu Nicolaescu, care a decedat joi, la vârsta de 82 de ani, va fi incinerat conform propriei dorinţe. Dana Nicolaescu, soţia regizorului, a declarat joi că incinerarea a fost „dorinţa expresă” a soţului său, pe care i-a respectat-o, şi a solicitat presei să trateze „cu decenţa şi respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului ei”.

„În temeiul art. 78 din Codul civil intitulat «Respectul persoanei decedate», vă solicit să trataţi cu decenţa şi respectul cuvenit, tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului meu, Sergiu. Totodată, vă interzic să publicaţi/ difuzaţi materiale de presă scrisă, şi/ sau audiovizuală ori internet, respectiv fotografii sau filme audio/video de la înmormântarea soţului meu. Precizez că aceste lucruri au legătură cu viaţa mea intimă, personală şi de familie, într-un moment dramatic al vieţii mele”, a mai spus Dana Nicolaescu, într-un document remis MEDIAFAX.

Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.

Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.

 

Cele mai citite

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...

Furtuna Bert a alertat autoritățile din Regatul Unit şi Irlanda

Sosirea furtunii Bert a pus în alertă autorităţile din Regatul Unit şi Irlanda din cauza ploilor abundente, vântului şi căderilor de zăpadă aduse de...
Ultima oră
Pe aceeași temă