15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAccident grav pe drumul județean ce leagă Agnita de Sibiu

Accident grav pe drumul județean ce leagă Agnita de Sibiu

Șase persoane, între care patru copii, au fost rănite joi dimineața într-un accident rutier în apropiere de municipiul Sibiu, pe Dealul Dăii, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Două maşini s-au ciocnit pe un drum judeţean ce face legătura între municipiul Sibiu şi Agnita. Din primele cercetări, evenimentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate, una dintre maşini derapând şi lovind autoturismul care venea din sens opus.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, autospeciala de transport victime multiple şi echipajul de descarcerare au intervenit, joi dimineaţă, la un accident de circulaţie soldat cu şase victime.

În urma impactului dintre două maşini au fost răniţi patru copii şi doi adulţi, toţi conştienţi, dar cu multiple traumatisme.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au precizat că accidentul s-a podus pe drumul judeţean dintre Sibiu şi Agnita, în zona denumită Dealul Dăii, aflată la câţiva kilometri de intrarea în municipiul Sibiu.

Cauza posibilă este viteza neadaptată. Un conducător auto care circula spre Sibiu a derapat şi a intrat în coliziune cu o maşină condusă regulamentar din sens opus.

Traficul în zona accidentului se desfăşoară alternativ.

 

 

Cele mai citite

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă