8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialA doua rectificare bugetară. Primesc bani MAI, Educaţia, Sănătatea, Justiţia, Transporturile

A doua rectificare bugetară. Primesc bani MAI, Educaţia, Sănătatea, Justiţia, Transporturile

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, a doua rectificare bugetară din acest an, primind fonduri suplimentare MAI, Ministerul Muncii, al Educaţiei, al Sănătăţii, al Justiţiei, al Transporturilor, majoritatea pentru plata unor drepturi salariale sau pensii. Scad fondurile alocate Mediului, Culturii, Finanţelor, Mediului de Afaceri, Dezolvării Regionale.

 

Premierul Mihai Tudose și Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, sunt  mulțumiți de rezultatele economice ale României și susțin că cifrele oficiale arată extraordinar de bine.

"Exerciţiul bugetar pentru anul acesta se va închide sub 3% şi nici pe anul viitor nu stăm foarte rău, ci, dimpotrivă, cifrele arată foarte bine”, a declarat premierul Mihai Tudose la începutul şedinţei de Guvern.

Şi ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a subliniat că ”România este în acest moment prima ţară din Europa ca şi creştere economică”.

El a precizat că recitificarea bugetară este pozitivă. Veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 280,2 milioane lei, iar cheltuielile se majorează cu 503,8 milioane de lei.

Mişa a menţionat că fonduri suplimentare merg la: bugetele locale – 611,9 milioane lei, Ministerul Muncii – 630,9 milioane lei, MAI – 363,5 milioane lei, Ministerul Transporturilor – 293,9 milioane lei, Ministerul Sănătăţii – 281 milioane lei, Ministerul Justiţiei – 232 milioane lei, Ministerul Educaţiei – 30 milioane, Fondul asigurărilor de sănătate – 269,7 milioane de lei, Asigurările Sociale de stat – 325 milioane de lei.

Diminăuri ale bugetelor vor fi operate la: Ministerul Mediului de Afaceri – 78,5 milioane lei, Ministerul Finanţelor – 52,9 milioane lei, Ministerul Dezvoltării Regionale – 43,7 milioane lei, dar la care s-au alocat suplimentar 71,5 milioane lei pentru PNDL, Ministerul Culturii – 27,8 milioane lei, Ministerul Mediului – 27,4 milioane lei.

”Ne încadrăm în deficitul de 2,96%”, a mai precizat ministrul, care a susţinut că România va avea o creştere economică de 6,1%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă