13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecial100 de oameni au protestat față de legea care va obliga părinții...

100 de oameni au protestat față de legea care va obliga părinții să-și vaccineze copiii

Circa 100 de persoane au protestat, duminică după-amiază, în Piaţa Constituţiei din Capitală, față de proiectul Legii vaccinării, informează Mediafax.

Demonstranții au susținut că textul de lege propus este discriminatoriu şi încalcă Constituţia.

Participanţii la protest au format un lanţ uman în faţa Palatului Parlamentului.

„În momentul în care tu negi Constituţia care spune ca toţi copiii au dreptul la educaţie, tu vii cu o lege care discriminează. Copiii care sunt injectati cu nu ştiu ce substante, pot sa meargă la şcoală, iar cei care nu sunt vaccinaţi nu pot merge la şcoală. Sunt încălcate drepturile copiilor de a merge la şcoală”, susţine una dintre persoanele care protestează în centrul Bucureştiului.

„Strămoşii noştri nu s-au vaccinat. Eu sunt vaccinat şi am o hepatita C. Poate sa îmi garanteze cineva că nu am boala asta din cauza vaccinării? Aceste vaccinuri nu îmi inspira încredere. Dar problema nu e ca apar aceste vaccinuri, ci că mie mi se impun. Noi nu ştim ce e în fiolele alea. Eu le transmit parlamentarilor să le vina mintea la cap”, spune Radu, care a venit să protestesteze din Iaşi.

„Atragem atenţia parlamentarilor ca sunt într-o gravă eroare, că vor fi părtaşi la votarea unei legi anticonstituţionale. Se încalcă dreptul la integritate fizică şi psihică. Din păcate, în toate reprezentările publice ale statului nu ni s-a spus că este vorba despre vaccinarea obligatorie a adulţilor. Fiecare cetăţean al acestei ţări are dreptul de a decide ce face cu trupul lui. Nădăjduim că în Camera Deputaţilor, care e for decizional, se va schimba fundamental această lege. Dacă nu, vom ataca la CCR. Vom face toate demersurile legale pentru a opri aplicativitatea acestui act neconstituţional”, explică preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori, organizatorul evenimentului, Costel Stanciu.

Protestul a fost organizat pe Facebook.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă