16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecial#Colectiv, 30 octombrie 2015, 64 de morți, niciun vinovat. Doi ani de...

#Colectiv, 30 octombrie 2015, 64 de morți, niciun vinovat. Doi ani de la tragedia care a schimbat prea puțin

Au trecut 730 de zile de la focul din Colectiv. Spitalele din România sunt și astăzi incapabile să trateze marii arși. Bacteriile nosocomiale continuă să ucidă pacienți. Sute de cluburi bucureștene funcționează fără autorizația ISU. Iar persoanele responsabile de gestionarea catastrofală a crizei de acum doi ani ocupă în continuare funcții publice. 

Câteva mii de oameni au participat la un marș al tăcerii, în memoria celor 64 de oameni care au murit în incendiul de la Colectiv. S-au oprit în fața clubului, fosta fabrică Pionierul, unde au aprins lumânări. "Mă sufocă atâta nepăsare. Ar trebui să ne pese mai mult. Am venit aici în amintirea lor", a spus mama unui tânăr mort în incendiu. "Vrem să transmitem prim acest marş că nu-i vom uita niciodata. După doi ani nu s-a schimbat mai nimic", a fost, de asemenea, mesajul lui Cristian Matei, unul dintre tinerii răniţi în clubul Colectiv.

Și, într-adevăr, nu s-a schimbat mai nimic. Ministrul Sănătății de atunci, Nicolae Bănicioiu, cel care ne asigura că „avem de toate” și că arșii din Colectiv sunt “tratați ca în Germania”, în timp ce victimele mureau pe capete în spitale, cel care a refuzat transferul pacienților în străinătate pentru că nu dădea bine la imagine, este astăzi deputat PSD. Are un salariu de 13.050 de lei, plătit din banii statului.

Secretarul de stat Raed Arafat, cel care spunea că primele ambulanțe au ajuns la locul tragediei în 11 minute, deși ele nu erau acolo nici după o jumătate de oră, cel care a refuzat intervenția ambulanțelor private, ocupă în continuare aceeași funcție. Coordonează încă intervențiile de urgență.

E drept, lumea a ieșit masiv atunci în stradă, iar Guvernul Ponta a fost demis. Tot la fel de drept e că Ponta a fost demis la presiunile lui Liviu Dragnea, care i-a și luat locul în fruntea PSD. Perioada de decență a fost, însă, de scurtă durată. După doar câteva luni de la tragedie, Victor Ponta a început să sugereze, la început timid, apoi din ce în ce mai apăsat, că focul a fost pus de o mână criminal, în cârdășie cu președintele Iohannis, pentru a face loc guvernului Cioloș. „După Colectiv, domnul Klaus Iohannis a zis că ăsta e momentul să-l dăm jos pe Ponta. Iohannis a folosit moartea unor oameni pentru scopuri pe care le ştiam: voia sa schimbe Guvernul, voia să facă ce se făcuse în Ucraina. Iohannis a folosit moartea unor oameni. (…) Nu ştiu ce e în mintea cuiva care spune: Ce bine că au murit oamenii ăia, hai să-l schimbăm pe Ponta! Nu merită să ţii de o funcţie călcând pe cadavre”, spunea atunci Ponta.

Jale în spitale

Spitalele sunt, de asemenea, incapabile să gestioneze tragedii de dimensiunea celei de la Colectiv. Iar bacteriile nosocomiale fac în continuare ravagii.

La Spitalul de Arși au fost internate atunci 37 de victime. „Am pierdut, din păcate, şase sau şapte pacienţi. Au avut arsuri foarte mari, arsuri inhalatorii. Ne aducem aminte că au fost foarte multe leziuni de căi respiratorii. Au fost si substanţe chimice acolo, în afară de flacăra şi de deflagraţia care s-au produs şi şansele unora dintre pacienţi erau foarte, foarte scăzute încă de la internare”, a declarat, pentru Mediafax, directorul executiv al Spitalului de Arşi din Bucureşti, dr. Cristian Niţescu.

Întrebat dacă s-a schimbat ceva în aceşti doi ani, medicul recunoaște că „nu s-au schimbat foarte multe lucruri. Probabil că noi, ca ţară, suntem obişnuiţi să trecă mult mai mulţi ani. Ceea ce nu am înţeles niciodată este de ce lucrurile se urnesc, se mişcă doar în anumite situaţii speciale, când lucrurile ar trebui făcute şi organizate din timp”.

La doi ani după Colectiv, cluburile continuă să funcționeze fără autorizație de securitate la incendiu. Aproape 9.000 de cluburi, baruri sau discoteci funcţionează, în prezent, în România. Dintre acestea, 725 nu au avizul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi doar 120 au cerut să li se elibereze o autorizaţie de securitate la incendiu, arată Mediafax.

Totuşi, statul încearcă să modifice câte ceva pentru a preîntâmpina o altă tragedie similară celei din Clubul „Colectiv”. Printre primele măsuri care s-au luat de către autorităţi la scurt timp după evenimentul din „Colectiv” a fost mărirea cuantumului amenzilor pentru încălcarea de către patronii localurilor din România a legislaţiei privind securitatea la incendiu.

Înainte de momentul 30 octombrie 2015, amenda era cuprinsă între 2.500 lei şi 5.000 lei, iar acum este între 20.000 și 50.000 de lei.

Procesul stagnează

În tot acest timp, procesul deschis la Tribunalul București bate pasul pe loc. "O nouă amânare, restul a fost doar spectacol. De două luni despre asta discutăm. Ba nu sunt traducători, ba s-a citit, dar nu s-a citit. Citaţiile astea, din ce ştiu eu, sunt făcute de un angajat de-al lor deci ar trebui să răspundă că nu s-a trimis prin poştă sau pentru toate astea. Eu nu îmi imaginez că cel mai mare tribunal din ţară nu are traducător, nu are posibilitatea să trimită o corespondenţă aşa cum trebuie. Probabil că se doreşte o perpetuă amânare", a spus, la tribunal, Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru, un tânăr mort în incendiu.

Supraviețuitorii de la Colectiv, rudele și prietenii celor morți sunt disperați: “Nu s-a schimbat absolut nimic și nu cred că se va schimba nimic nici în viitor”, spune Liviu Popescu, unul dintre supraviețuitori, citat de News.ro.

"Oamenii sistemului au reînceput să apară din cauză că au crezut că am uitat ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani. Cum să uităm, fraţilor? Nu, nu vom uita niciodată, cum nu am uitat pe nimeni de la Revoluţie încoace. Nu ne păcăliţi cu un <<kil>> de făină, o pereche de cizme de cauciuc şi cu o găleată. Vom avea grijă să nu uităm şi vă asigur de asta”, spune și Cătălin Scânteie, un alt supraviețuitor. "S-a revenit la anormalitatea de acum doi ani. Ceva obişnuit pentru marea majoritate a poporului. <<Şi ce dacă a furat, dar a dat şi la alţi>>, auzim peste tot”, a adăugat el.

Raportul dispărut

Corpul de Control al ministrului tehnocrat care i-a urmat lui Bănicioiu la Ministerul Sănătății, Vlad Voiculescu, a întocmit un raport referitor la modul în care au acţionat spitalele în urma incendiului de la Colectiv, arată Digi24. Concluziile sunt extrem de grave: autorităţile române au refuzat transferul în străinătate pentru victime, iar acest lucru a fost posibil doar la presiunea publicului. În plus, infecţiile nosocomiale ale pacienţilor nu apar în fişele medicale, ele nu au fost raportate în spitalele din România, ci au fost descoperite de medicii din străinătate. Şi acestea sunt doar două nereguli.

Confruntat cu această informație, actualul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a declarat că “în instituție nu există niciun raport elaborat la începutul anului 2017, care să conțină informații privind intervenția autorităților sanitare în cazul Colectiv”.

 

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă