Dan Adamescu nu scapă nici mort de persecuția DNA

de Andrei Mărgăritescu , 01 noiembrie 2017 - stire actualizata la ora 10:57, 02 noiembrie 2017
Dan Adamescu nu scapă nici mort de persecuția DNA

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti s-a aflat, la 25 septembrie a.c., în faza de Cameră preliminară, dosarul în care omul de afaceri Dan Adamescu a fost trimis în judecată alături de fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară) Angela Toncescu și de alți inculpați, într-un dosar legat de administrarea defectuoasă a societăţii Astra.

Doar că, deși Dan Adamescu a decedat pe 24 ianuarie 2017, când se afla în detenție, este încă inculpat în acest dosar, fiind citat la fiecare termen. Avocatul omului de afaceri, Cătălin Breazu, a cerut, în baza legii, încetarea procesului penal. Numai că judecătorul de Cameră preliminară a considerat că decesul nu este un lucru atât de grav încât să ia o astfel de măsură firească. Asta, în condițiile în care, inclusiv anterior, se încălcaseră grav dispozițiile Codului de Procedură Penală, atunci când nu i s-a comunicat  rechizitoriul lui Dan Adamescu, aflat în comă. Dar judecătorul de la CAB a trecut cu vederea aceste derapaje de la lege.

Dan Adamescu nu a avut drept la apărare

În iunie 2017, avocatul lui Dan Adamescu a formulat o cerere prin care solicita instanţei să-l întrebe pe procurorul de caz de la DNA dacă înţelege să-şi menţină soluţia de trimitere în judecată cu privire la omul de afaceri, din moment ce în ianuarie acesta a decedat. Judecătorul s-a pronunţat prin dispoziția de încheiere într-o notă absolut halucinantă: „Respinge ca nefondată cererea formulată de avocatul lui Adamescu Dan Grigore. ” 

Cererea a fost refăcută de acelaşi avocat la termenul din 25 septembrie a.c. „În temeiul art. 396 alin. 6 C. Pr. Pen. Rap. La art. 16 alin. 1 lit. f C. Pr. Pen. Rap. La art. 6 paragraful 1 și art.  53 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 și art. 21 alin. 3 din Constituția României și având în vedere considerentele Deciziei nr. 599/21.10. 2014 și ale Deciziei nr. 64/11.11.2014 ale Curții Constituționale, vă solicit să pronunțați încetarea procesului penal față de inculpatul decedat Adamescu Dan Grigore. În subsidiar (…), în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f C. Pr. Pen. Rap. La art. 345 alin. 3 C. pr. Pen. Să constatați neregularitatea  rechizitoriului parchetului, urmând ca ulterior, conform cu termenele procedurale prevăzute la art. 345, alin. 3 C. Pr. Pen., dacă procurorul nu reface rechizitoriul prin clasare față de inculpatul decedat, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 346 alin. 3 lit. a C. pr. Pen, cauza urmând a fi restituită în integralitate la parchet”, se arată în document.

„Există necesitatea emiterii unei adrese la parchet ca urmare a decesului lui Dan Adamescu, pentru a afla de la DNA dacă procurorul de caz insistă în judecarea unui om decedat. Invocăm art. 346 al. 3 privind neregularitatea rechizitoriului. Solicităm încetarea procesului penal. Magistratul care are în față acest dosar - fie el judecător sau procuror - trebuie să dispună încetarea procesului penal. Vă puteţi pronunţa pe 346, fără a ţine cont că e decedat, dar soluţia ar fi nelegală pentru că inculpatului Adamescu nu i s-a comunicat rechizitoriul”, a declarat Cătălin Breazu, avocatul omului de afaceri.

Directivele CEDO  nu  sunt obligatorii în justiția românească

Mai mult, instanței de judecată în Camera preliminară i s-a prezentat, prin avocat, faptul că lui Dan Adamescu nu i s-a comunicat rechizitoriul, încălcându-se Codul de Procedură Penală. De asemenea, nu i s-au comunicat obiectul procedurii de Cameră preliminară și termenul în care puteau fi formulate excepții, încălcându-se art. 344 alin. 2 C. Pr. Pen.  Altfel spus, nu i s-a acordat dreptul la apărare.

În cazul lui Dan Adamescu, termenele prevăzute de aceste articole nu au început să curgă. De asemenea, pentru a se fi putut pronunța o soluție legală și temeinică trebuiau respectate procedurile prevăzute de art. 342 și urm. din C. Pr. Pen., precum și respectarea dreptului la apărare, acestea fiind obligatorii cf. procedurilor prevăzute de art. 344 și 345 C. Pr Pen. „Față de cele menționate, apărarea a apreciat că judecata de cameră preliminară nu poate pronunța în mod legal niciuna dintre soluțiile prevăzute de art. 344/345 C. Pr. Pen.

Cum Camera preliminară constată legalitatea efectuării actelor de urmărire penală și că rechizitoriul a fost regulat întocmit, s-a încălcat grav dreptul la apărare al lui Dan Adamescu și în egală măsură a fost o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Astfel, s-a pronunțat o soluție în lipsa contradictorialității  și în lipsa inculpatului, decedat, constatarea legalității probelor administrate și rechizitoriul fiind opozabile într-o eventuală procedură civilă, urmând a ne afla în fața unei autorități de lucru judecat”, a arătat avocatul Cătălin Breazu.

 Mai mult, practica europeană consideră procedurile penale ca un întreg. Anumite condiții impuse de art. 6 din CEDO, precum termenul rezonabil sau dreptul la apărare, sunt obligatorii și în acest stadiu al procedurii, în faza Camerei preliminare, echitatea procesului fiind grav încălcată prin nerespectarea inițială a acestor condiții impuse.  

Justiția nu crede nici în moarte

Judecătorul de cameră preliminară Dumitru Mirancea de la Curtea de Apel București, prin încheierea penală pronunțată în 25 septembrie a.c. spune negru pe alb că „respinge ca nefondate cererile ridicate de inculpați ”, inclusiv de către Dan Grigore Adamescu. Cu alte cuvinte, degeaba mori, că noi, justiția, te urmărim până din acolo de Rubicon.

„În baza art. 346 alin. 2 C.Pr. Pen. respinge ca nefondate cererile și excepțiile ridicate de inculpații Adamescu Dan Grigore, Toncescu Angela, Baltă Tudor, Buzoianu Constantin, Constantinescu Dan, Popa Daniela. Moldoveanu Corneliu Silviu, Ruse Anabella şi Ivan Carmen Gabriela”.

În schimb, în marea sa înțelepciune, judecătorul Mirancea constată că măsura controlul judiciar impus inculpatului Adamescu, a încetat. ”În baza ar. 348 C. Proc. Pen. constată că măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune a inculpatului Adamescu Dan Grigore a încetat în urma decesului acestuia în 23.01.2017”.

Păi dacă tot îl strigați pe Dan Adamescu în sală la fiecare termen de ce nu l-ați lăsat și sub control judiciar, domnule judecător? Că DNA insistă să-l mențină inculpat chiar și mort pe Dan Adamescu rezultă chiar din replica procurorului de ședință la pledoaria anterioară a avocatului, magistratul făcând referire la cu totul altceva decât încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri. „Vă veți pronunța pe restituirea cauțiunii odată cu soluţionarea cauzei penale”, a declarat procurorul de şedinţă.

Avocatul Dan Chitic: Orice act emis în cadrul procesului penal este lovit de nulitate în cazul unui deces

Decesul “suspectului ori inculpatului” este o cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale și are ca efect încetarea procesului penal în orice fază procesuală s-ar afla acesta, a explicat, pentru România liberă, avocatul Dan Chitic.

„Apreciem că orice act făcut cu nesocotirea și încălcarea dipoziției prevăzute de art. 16 al. 1 lit. f este lovit de nulitate, fiind făcut cu «încălcarea dispozițiilor penale care reglementează desfășurarea procesului penal», așa cum în mod expres prevede art. 280 C.p.p.. Mai mult, având în vedere evidenta imposibilitate de prezentare a defunctului Dan Adamescu în fața organelor de cercetare penală și a instanței de judecată și, implicit, imposibilitatea de a fi asistat de un avocat, va avea ca ultim efect nulitatea absolută a oricărui act ulterior decesului.  Această nulitate va putea fi invocată atât în procedura camerei preliminare cât și în orice stare a procesului penal. Mai mult, consider că în cadrul procedurii camerei preliminare va trebui cercetat dacă, respectând principiul de drept “«quod nullum est, nullum producit effectum», nu cumva însăși rechizitoriul este lovit de nulitate absolută pentru acest motiv”, a precizat avocatul.

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design