Naţionaliştii albanezi şi sârbi au obţinut victorii în alegerile de duminică la Priştina şi Kosovska Mitroviţa, în nordul Kosovo, unde sârbii sunt majoritari, potrivit unor rezultate preliminare publicate luni.
Shpend Ahmeti, candidatul mişcării naţionaliste albaneze Vetevendosje (Autodeterminare) a obţinut o victorie la Priştina, înfrângându-l pe primarul în exerciţiu care face parte din Liga Democrată din Kosovo (LDK) a fostului lider kosovar Ibrahim Rugova, a anunţat Comisia Electorală Centrală, după numărarea a 99,8% a buletinelor de vot.
Mişcarea naţionalistă albaneză, care se opune oricărei prezenţe străine, inclusiv a Uniunii Europene şi NATO, va controla cel mai important oraş din Kosovo.
Citeşte şi: Antonescu: “Ponta nu era în măsură să vorbească de recunoaşterea Kosovo, nu premierul hotăreşte”
Partidul Democratic din Kosovo (PDK, aflat la putere) al premierului Hashim Thaci a pierdut puterea în trei oraşe, însă păstrează controlul în zece din cele 29 de municipalităţi din Kosovo.
Candidatul sârb susţinut de Belgrad Krstimir Pantici a câştigat alegerile la Kosovska Mitroviţa, împotriva candidatului sârb independent Oliver Ivanovici. Acest scrutin ar urma să ducă la înfiinţarea unei „asociaţii a municipalităţilor sârbe”, menite să înlocuiască insituţiile de stat sârbe din nordul Kosovo.
Primul tur de scrutin, desfăşurat la 3 noiembrie, a fost anulat în partea sârbă a Kosovskăi Mitroviţa, din cauza unpor violenţe între sârbi. Scrutinul a fost organizat din nou la 17 noiembrie, sub supravegherea poliţiei.
Buna desfăşurare a acestui scrutin reprezenta un test pentru relaţiile dintre Belgrad şi Priştina.