15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăȘtirile zileiDepartamentul de Stat: Eforturile de a submina DNA au afectat încrederea investitorilor...

Departamentul de Stat: Eforturile de a submina DNA au afectat încrederea investitorilor în România

Potrivit acestui document, deşi înainte de adoptarea unui act legislativ sunt necesare consultări cu părţile implicate şi studii de impact, această cerinţă a fost urmărită în mod inegal şi entităţile publice, în general, nu efectuează studii de impact amănunţite.

România a făcut eforturi semnificative în combaterea corupţiei, dar această rămâne o provocare în continuare. În plus, punerea în aplicare inconsistentă a legislaţiei actuale inclusiv a prevederilor referitoare la protejarea drepturilor de proprietate intelectuală constituie un alt factor care descurajează investiţiile se mai arată în raport.

“Atragerea şi păstrarea unor investiţii suplimentare va necesita noi progrese în domeniul transparenţei, stabilităţii şi predictibilităţii procesului de elaborare a deciziilor economice precum şi reducerea procedurilor birocratice netransparente”, spune Departamentul de Stat.

Potrivit raportului citat, mediul de investiţii din România oferă o imagine amestecată iar potenţialii investitori ar trebui să efectueze procedurile de due diligence înainte de a lua în considerare o eventuală investiţie. Chiar dacă ritmul reformelor economice a încetinit, România rămâne lider regional în eforturile destinate combaterii corupţiei la nivel mediu şi înalt.

“Cu toate acestea, eforturile de după luna ianuarie 2017 de a submina procurorii anticorupţie din România şi de a slăbi independenţa justiţiei au afectat încrederea investitorilor în angajamentul guvernului vis a vis de combaterea corupţiei”, se arată în documentul menţionat.

De asemenea, raportul susţine că decizia Guvernului român din luna ianuarie 2018 de a transfera plata contribuţiilor sociale de la angajator la angajat a afectat în mod negativ toate companiile prin costuri administrative suplimentare rezultate ca urmare a renegocierii şi înregistrării noilor contracte de muncă. În plus, vânzarea pachetelor minoritare de acţiuni deţinute de guvern la mai multe companii de stat din sectoare cheie, precum producţia şi exploatarea energiei, a stagnat după 2014. Guvernul României a slăbit punerea în aplicare a codului de guvernanţă corporatistă în companiile de stat după ce în luna decembrie 2017 a scutit mai multe companii de stat de la respectarea acestui cod.

La nivel general, locaţia strategică a României, calitatea de ţară membră a UE, forţa de muncă educată, salariile competitive şi resursele naturale abundente fac din România o destinaţie dezirabilă pentru companiile care vor să dobândească acces pe pieţele din Europa, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Investitorii americani au descoperit oportunităţi în industria IE, automobile, telecomunicaţii, energie, servicii, sectorul manufacturier, cel al produselor destinate consumatorilor şi sectorul bancar.

Cele mai citite

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...

Cum își schimbă Nicușor Dan aspectul fizic, în timpul campaniilor electorale. FOTO

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pare să fie extrem de preocupat de aspectul său fizic, în perioada campaniilor electorale, când dorește să pară...
Ultima oră
Pe aceeași temă