8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDefinitiv: 19 polițiști, condamnați pentru luare de mită

Definitiv: 19 polițiști, condamnați pentru luare de mită

Biroul Rutier, Serviciul Rutier şi Biroul Ordine Publică, dintr-un număr total de 22 de agenţi trimişi în judecată în 2015, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual, potrivit unui comunicat de presă remis marţi de DGA – SJA Brăila, scrie Agerpres.

În fapt, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului General, au efectuat cercetări în urma cărora, la data de 25 mai 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 22 agenţi de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual. 

“Din cercetări a rezultat că, în perioada 17 ianuarie – 21 aprilie 2015 (aproximativ 3 luni), grupul format din cei 22 de poliţişti a săvârşit un număr total de 127 de acte materiale şi 4 situaţii de complicitate. Complexitatea cazului rezidă în caracterul de fenomen al comportamentului agenţilor de poliţie, aceştia obţinând sume de bani de la conducătorii auto care încălcau regulile privind circulaţia pe drumurile publice, în mod constant şi prin moduri de operare similare”, se mai arată în comunicatul DGA – SJA Brăila. 

Astfel, Bunea Valentin-Eugen, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Urse Ionuţ, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Simion Marius, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Meiroşu Daniel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Grigoriu Ionuţ, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani; 

Citește și: Darius Vâlcov a IZBUCNIT în fața judecătorilor, la audierile din dosarul privind instigarea la mită: se fac PRESIUNI asupra martorilor

Hagiu Daniel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Ion Emanuel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Mei-Roşu Cosmin-Valentin, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Paraleu Alin-Petrişor, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani, 11 luni şi 20 zile închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Pascu Dragoş, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Podaru Fănel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Oprescu Florian Valentin, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Bunea Marius, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Manea Gheorghe, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Custură Dragoş Constantin, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Bălan Cristian, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Farcaş Stănică, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Ilie Adrian, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Mocanu Ionuţ-Adrian, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. 

Totodată, ca pedeapsă complementară, instanţa a dispus interzicerea mai multor drepturi ale inculpaţilor, printre care şi acela de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, precum şi obligativitatea de a presta şi muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.

Cele mai citite

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...

CSM amână soluţionarea cererii de suspendare din funcţie a judecătoarei din dosarul în care este implicat Vlad Pascu

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de...

Clotilde Armand vrea blocuri pe spațiile verzi de lângă Lacul Băneasa. Nicușor Dan închide ochii la PUZ-ul fostei colege de partid

Informații despre un plan urbanistic zonal (PUZ) dat de Primăria Sectorului 1, prin care se aprobă construirea de blocuri pe un spațiu verede, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă