13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiBreaking News: Criminalul violator al fetiței românce s-a sinucis în Olanda

Breaking News: Criminalul violator al fetiței românce s-a sinucis în Olanda

Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, afirma luni că cetăţeanul olandez, principalul suspect în cazul uciderii fetiţei, era cunoscut în ţara sa cu infracţiuni de natură sexuală şi violenţă.

“Am luat legătura chiar în seara zilei de sâmbătă spre duminică cu omologii olandezi, ne-au confirmat că este cunoscut cu infracţiuni la viaţă sexuală, violenţă şi conducere sub influenţa alcoolului”, declara Liviu Vasilescu la sediul IGPR.

El a povestit că vineri seară, în urma sesizării fratelui victimei, au fost luate măsurile de căutare şi de investigare a cazului de către poliţişti.

“S-au luat în primul rând toate camerele din zonă – nu numai din comună, dar şi din comunele alăturate şi din alte zone, nu numai camerele comunale, ci şi ale unor cetăţeni, un volum foarte mare de imagini a fost analizat şi pot să vă precizez că au apărut mult mai multe maşini suspecte. În jurul orei 19,00, sâmbătă, a fost identificat un VW Tiguan care, urmărind investigaţiile, s-a ajuns că este închiriat de un cetăţean olandez, iar la momentul acela acesta era în Olanda sau în zbor spre Olanda. Legătura s-a luat în jurul orelor 19,50, când el era la Amsterdam”, a explicat Vasilescu.

Potrivit acestuia, cetăţeanul olandez a recunoscut că a fost în România ca turist.

“Au fost trei piste de lucru (…), concomitent cu căutarea fetiţei, la care au participat un număr impresionant de forţe”, susţinea şeful Poliţiei.

Tot luni, Parchetul General anunţa că a preluat cazul fetei de 11 ani din Gura Şuţii, Dâmboviţa, care a dispărut vineri după ce a plecat de la şcoală şi a fost găsită moartă, duminică, pe un câmp din apropierea localităţii.

“Având în vedere complexitatea cauzei, respectiv elementele de extraneitate, precum şi desfăşurarea cercetărilor pe raza mai multor judeţe, luni, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat în vederea efectuării urmăririi penale dosarul privind uciderea minorei Mihaela-Adriana Fieraru, din localitatea Gura Şuţii, judeţul Dâmboviţa”, a informat Parchetul General într-un comunicat transmis AGERPRES.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Matei Georgeta Camelia, a declarat că moartea fetei a fost violentă, iar eventualele agresiuni sexuale pot fi confirmate după analize de laborator.

Cele mai citite

A venit nota de plată pentru incidentele din 8 martie. Sancțiuni fără precedent pentru Dinamo și UTA

Dinamo și UTA au fost amendate cu câte 100.000 de lei și vor disputa următoarele patru meciuri de pe teren propriu fără spectatori, în...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

A venit nota de plată pentru incidentele din 8 martie. Sancțiuni fără precedent pentru Dinamo și UTA

Dinamo și UTA au fost amendate cu câte 100.000 de lei și vor disputa următoarele patru meciuri de pe teren propriu fără spectatori, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă