„Vrem să revenim la vechea înfăţişare a clădirii, la faimoasa pălărie a lui Caragiale care nu i-a plăcut lui Ceauşescu, îndepărtând astfel şi pericolul dărâmării teatrului la un cutremur de peste 6 grade pe scara Richter.”
Lucrările – începute în aprilie – au pornit cu înlăturarea carcasei de beton cu care era acoperit teatrul, carcasă de peste 1.000 de tone, ce era ridicată practic peste parcarea subterană din centrul Capitalei.
„Vă daţi seama pe ce butoi cu pulbere am stat, când toată construcţia aia uriaşă, faţada aia construită la plesneală, stătea în realitate pe un hău. Orice cutremur ne-ar fi distrus”, a comentat Caramitru.
Prezent la conferinţa de presă, unul dintre directorii Aedificia Carpaţi, firma de construcţii desemnată să conducă vastele lucrări de reparaţie a TNB, a explicat situaţia în cifre.
„Lucrările ce vor fi făcute până la sfârşitul acestui an vor costa 26 milioane de lei, costul total al reparaţiilor clădirii ridicându-se la 48 milioane de euro, fără TVA. Lucrăm cu peste 300 de oameni, dintre care 270 sunt constructori, iar restul instalatori. Vrem ca până la sfârşitul lunii octombrie să facem separarea centralei termice a teatrului de cea a hotelului Intercontinental. Proiectul nostru cuprinde darea în folosinţă a încă două săli noi, dintre care prima va fi gata în noiembrie cu tot ce presupune ea, cabine pentru actori, toalete, duşuri şi aşa mai departe.”
Referindu-se la spaţiile de spectacol, Caramitru a precizat că viitoarea clădire a teatrului va avea nu mai puţin de 6 săli: Sala Mare – care va deveni mai mică, de la 1.200 de locuri revenind la 900, câte erau iniţial -, Sala Atelier şi actuala sală a Operetei, la care se vor adăuga cele două noi din subsolurile teatrului, prima numită provizoriu „Sala Scena”, pentru că este situată sub scena Sălii Mari, şi una pe acoperiş, care va funcţiona în aer liber.
Sala Amfiteatru va dispărea complet, spaţiul respectiv devenind o mare garderobă.
„Este imposibil ca o instituţie de spectacol să aibă repertoriu pentru şase săli, aşa că vom deschide cel puţin trei dintre ele pentru artişti din afara teatrului nostru. Spaţiul de pe acoperiş va funcţiona pe timp de vară, când stagiunea este închisă, iar una dintre cele două săli de la subsol o vom dedica proiectelor. Tinerii regizori pot veni şi lucra după tipicul occidental. Adică vor repeta patru săptămâni şi apoi vor juca alte două, seară de seară. Sperăm ca în cadrul acestor proiecte să fie montate şi piesele ce iau an de an Premiul UNITER. Cea de-a doua sală de la subsol ne-am gândit că ar fi potrivit să găzduiască ministagiuni ale teatrelor din provincie. Astfel ne vom face şi datoria faţă de colegii din ţară care doresc să-şi facă cunoscute spectacolele în Bucureşti, dar nu au unde juca”, a mai explicat Ion Caramitru.
Caragiale rules
Vestea bună este că lucrările nu afectează programul artistic. În permanenţă vor fi deschise publicului trei săli, reparaţiile la spaţiile de joc făcându-se pe rând.
Pentru că „the show must go on”, prima scenă a ţării se pregăteşte pentru noua stagiune cu mai multe premiere. La mantinelă, gata să intre în ring este tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu, care va scoate prima premieră a actualei stagiuni la începutul lunii octombrie, „Purificare”, de Petr Zelenka. Urmează un spectacol foarte aşteptat, cel al regizorului bulgar Alexander Morfov, „Vizita bătrânei doamne”, de Dürrenmatt, cu Maia Morgenstern şi Mircea Rusu în rolurile principale. În repetiţii mai sunt Anca Bradu, cu piesa lui George Ciprian „Omul cu mârţoaga”, şi Theodor Cristian Popescu, cu „Băiatul din ultima bancă”, a spaniolului Juan Mayorga.
Ar mai fi fost în cărţi piesa „Insula”, începută de Mihail Sebastian şi finalizată într-o „coproducţie” inedită, peste timp şi peste lumi, de Bedros Horasangian. Din păcate însă, din pricina procesului privind drepturile de autor dintre Copyro şi nepoatele lui Sebastian, întreaga operă a scriitorului brăilean este pusă pe stand by, cărţile nu i se pot edita şi nici vinde, iar piesele nu-i pot fi montate.
Piesa de rezistenţă a stagiunii 2011-2012 va fi însă integrala Caragiale cu care TNB doreşte să-şi omagieze patronul. Dacă orice creştin are un sfânt patron, Teatrul Naţional îl are ca protector pe „nesfântul” Nenea Iancu. Cum în 2012 se împlinesc 100 de ani de la trecerea sa la cele veşnice şi 160 de la naşterea sa în această lume veselă, montarea scrierilor lui reprezintă o sarcină „de partid şi de stat”.
Dacă celelalte teatre îl omagiază pe I.L. cu câte un spectacol, Naţionalul are ambiţia de a monta absolut toate piesele lui şi încă ceva pe deasupra. Marii noştri regizori şi l-au împărţit pe Caragiale după cum urmează: Alexandru Tocilescu a ales „D’ale carnavalului”, Silviu Purcărete – „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, cu o distribuţie de aur curat, formată din Mariana Mihuţ şi Marin Moraru, Radu Afrim a optat pentru „Năpasta” (incredibil, dar adevărat), regizorul Horaţiu Mălăele va face „O scrisoare pierdută”, Felix Alexa, mai iute de mână, are deja în repertoriul curent „O noapte furtunoasă” şi, cum până la el s-au terminat piesele, Alexandru Dabija va face un colaj din schiţe şi proză.
„Nu am văzut încă textul, dar când vine vorba de prietenul nostru Sandu Dabija, mergem pe încredere”, a mărturisit Caramitru. Recenta vizită a lui Gigi Căciuleanu pe la Naţional nu a rămas fără urmări, marele coregraf declarându-i lui Ion Caramitru că are în proiect un spectacol inedit Caragiale, bazat pe „Momente”.
Dimineţile de duminică vor fi, ca şi până acum, destinate Conferinţelor TNB, primul care va vorbi „poporului” fiind Nick Raţiu (om de afaceri, filantrop şi, nu în ultimul, ci chiar în primul rând, fiul marelui om politic Ion Raţiu) – el va vorbi pe 25 septembrie despre „Şanse irosite, şanse folosite”, în care personajul central va fi chiar regretatul lider ţărănist, puternic încercat de o maximă dezamăgire postdecembristă.
Carmen Muşat va conferenţia pe 9 octombrie despre aşteptare, pe care o consideră „materia din care e făcută viaţa”. Conferinţa va avea câteva popasuri literare interesante, ca Penelopa, Emma Bovary, Vladimir şi Estragon şi alţi oameni „de hârtie” faimoşi care şi-au făcut din aşteptare un scop în viaţă.
Pe 23 octombrie, Adrian-Silvan Ionescu îşi va scoate redingota şi bastonul cu măciulie din „gardirob” şi va vorbi duducuţelor de azi despre moda cea de ieri în conferinţa intitulată nici mai mult, nici mai puţin decât „Fast aulic şi democraţie apuseană în vestimentaţia românească din secolul XIX”. Vom afla, adică, ce purtau Veta şi Ziţa când se duceau la comédii, la Iunion. Aşa că, să te ţii bine, Bibicule, căci stagiune ca la Naţional „mai rar aşa ceva”.
