3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialSorin Oprescu a plătit ilegal 130.000 euro pentru omorârea ţânţarilor

Sorin Oprescu a plătit ilegal 130.000 euro pentru omorârea ţânţarilor

Curtea de Conturi a constatat că Primăria Capitalei, condusă de Sorin Oprescu, a plătit în mod ilegal 510.205 lei (aproape 130.000 euro) reprezentând servicii de dezinsecţie împotriva ţânţarilor. În raportul Curţii de Conturi se arată că suma a fost „decontată în plus faţă de volumul acestei operaţiuni prevăzut prin contract şi serviciile decontate pe suprafeţe care nu există în realitate (în parcuri şi cimitire)”, conform NewsIn.

România liberă a semnalat în repetate rânduri ilegalitatea contractului dintre Primăria Capitalei şi firma care se ocupă de dezinsecţie în Bucureşti.

Inspectorii Curţii de Conturi au mai descoperit că Primăria Capitalei a plătit nejustificat 7 milioane lei (1,75 milioane euro) pentru un teren. Suma a fost în plus faţă de valoarea stabilită prin propriile norme pentru cumpărarea unui teren afectat de lucrările executate la obiectivul de investiţii ,,Pasajul Mărăşeşti„.

O altă neregulă constatată de Curtea de Conturi este efectuarea unei plăţi fără angajament legal, respectiv 1.000.000 de lei (250.000 euro) către Asociaţia Nevăzătorilor din România, fără a avea la baza documente justificative care să aprobe această cheltuială din fonduri publice.

Cele mai citite

Volodimir Zelenski va participa la o întâlnire crucială la Bruxelles alături mai mulți lideri importanți

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va participa miercuri la o întâlnire crucială la Bruxelles cu liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Poloniei, NATO și Uniunii...

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...

Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională „E timpul să NU mai dăm și noi ceva”

Direcția Generală Anticorupție (DGA), în colaborare cu platforma Stop Contrabanda, a demarat vineri, 13 decembrie, o campanie națională de prevenire a corupției, sub sloganul...
Ultima oră
Pe aceeași temă