Senatorii au aprobat miercuri proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut cu Japonia în vederea extinderii reţelei de metrou până la Aeroportul Internaţional Bucureşti, în valoare de aproximativ 370 de milioane de euro, relatează NewsIn.
Acordul, semnat la Tokyo pe 10 martie 2010 între România şi Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei, prevede împrumutul unei sume de aproximativ 370 de milioane de euro, în vederea extinderii reţelei de metrou până la Aeroportul Internaţional Bucureşti. Lucrările ar urma să fie finalizate în 2019.
Potrivit expunerii de motive, se preconizează că aceste lucrări de infrastructură vor creşte cu aproximativ 30% numărul de locuri de muncă în zona Bucureşti – Otopeni, scăderea poluării în zonă şi creşterea numărului de călători cu metroul cu aproximativ 20%. Lucrările vor crea şi aproximativ 830 de locuri de muncă, în primă fază.
Senatorii au adoptat proiectul de lege cu 90 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi o abţinere, fiind însă respins amendamentul Comisiei, prin care se dorea eliminarea prevederii ca amendamentele aduse Acordului să fie aprobate prin Hotărâre de Guvern.
În şedinţa de miercuri, senatorii au mai ratificat şi Acordul de împrumut şi finanţare între KfW, Frankfurt pe Main şi România, pentru un împrumut de 3.000.000 euro şi o contribuţie financiară de 2.000.000 euro pentru reabilitarea cartierelor istorice ale Timişoarei.
Ambele Acorduri au fost ratificate şi de către Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.