-1.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialAproximativ 850 de bucureşteni au apelat la ajutorul Ambulanţei

Aproximativ 850 de bucureşteni au apelat la ajutorul Ambulanţei

Ambulanţa a primit aproximativ 850 de solicitări, începând din seara de Ajun, la ora 19,00, şi până în ziua de Crăciun, la ora 15,00, a precizat sâmbătă, pentru Agerpres, Alice Grasu, medic-coordonator al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti.
Potrivit lui Alice Grasu, din seara de Ajun (vineri), de la ora 19,00, şi până sâmbătă, la ora 15,00, Ambulanţa Bucureşti a înregistrat 846 de solicitări, dintre care 476 de urgenţe. Dintre acestea, 26 de persoane au căzut în stradă, 61 au prezentat lipotimii şi sincope, 22 persoane comă (de toate etiologiile). De asemenea, au fost înregistrate 95 de cazuri de tulburări digestive, cinci tentative de suicid, patru depresii severe şi 18 traumatisme prin cădere sau agresiune.

O altă statistică prezentată de Alice Grasu relevă că, începând cu ora 7,00, sâmbătă dimineaţa, s-au înregistrat 350 de solicitări, dintre care 187 de urgenţe. Dintre acestea, 13 persoane au căzut în stradă, printre ele numărându-se şi cazuri sociale, 20 de persoane au prezentat lipotimii şi sincope, 11 comă (de toate etiologiile).

Dr. Grasu a precizat că 36 de persoane au avut diverse probleme digestive – colici abdominale, colici biliare, tulburări gastrointestinale, trei persoane traumatisme prin cădere, iar două persoane au fost suspecte de fracturi.

„Faţă de anul trecut, suntem în parametri normalităţii, însă vom putea face un examen corect luni, când se vor termina sărbătorile de Crăciun”, a spus Alice Grasu.

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă