10.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAvertizare MAE: Indonezia - Incendii de vegetaţie şi poluare severă cu smog

Avertizare MAE: Indonezia – Incendii de vegetaţie şi poluare severă cu smog

Potrivit unui comunicat transmis vineri de MAE, din cauza vizibilităţii reduse produsă de smog, mai multe zboruri pe aeroportul internaţional Supadio, Insula Borneo/Kalimantan şi pe aeroportul internaţional Minangkabau din Insula Sumatra sunt anulate sau întârziate, situaţia menţinându-se şi în prezent.

Aeroporturile internaţionale Soekarno-Hatta din Jakarta şi Ngurah Rai din Denpasar/Bali sunt deschise, iar activităţile se desfăşoară normal.

Cetăţenii români care au planificate călătorii spre sau dinspre zonele menţionate sunt sfătuiţi să contacteze operatorii de turism şi companiile aeriene pentru verificarea statusului zborului programat.

Persoanele care suferă de afecţiuni ale aparatului cardiovascular şi respirator sunt sfătuite să evite, pe cât posibil, expunerea la smog şi să stea cât mai mult timp în incintele unde pot beneficia de aparate de purificare a aerului.

Consiliul Naţional al Indoneziei pentru gestionarea dezastrelor a informat că peste 328.000 de hectare de teren au ars până în prezent, în mare parte în insula Sumatra, iar sute de rezidenţi au fost evacuaţi.

Autorităţile indoneziene au declarat că sute de şcoli din provincia Riau, din Insula Sumatra, precum şi din provincia centrală Kalimantan a Insulei Borneo au fost închise, calitatea aerului fiind considerată periculoasă, informează MAE.

Pentru informaţii actualizate, se recomandă accesarea paginilor de internet ale Agenţiei naţionale privind managementul dezastrelor – https://www.bnpb.go.id/en şi Ministerului mediului şi pădurilor – http://www.menlhk.go.id.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Jakarta +62213154362, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice al României în Republica Indonezia: +628111726283.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://jakarta.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (http://http/www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare “Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Cele mai citite

Liviu Harosa, avocat în dosarul Roșia Montană: “Lupta juridică a fost ca o mlaștină, a fost imensă”

Litigiul Roșia Montană a dus la 54 de procese, a căror soluționare, în beneficiul cetățenilor și al statului român, a impus o muncă imensă,...

România va primi gaze din Qatar, ca alternativă la gazele din Azerbaidjan

România va primi gaz natural lichefiat din Qatar, ca alternativă la producția autohtonă și la gazele pe care România le va primi din Azerbaidjan. Acest...

Turcia întârzie încheierea acordului de deminare în Marea Neagră între România, Bulgaria și Ucraina

Acordul tripartit pentru deminare în Marea Neagră, încheiat în ianuarie cu România şi Bulgaria, nu a intrat încă în vigoare din cauza lipsei ratificării...
Ultima oră
Pe aceeași temă