"Eu mi-am facut o casa de vacanta pentru mine si familie. Mi-a ramas mult teren si am zis sa construiesc ceva turistic. Ei, va place cum a iesit?" Marturisirea pe care mi-a facut-o, recent, proprietarul singurului complex turistic de pe plaja de la Corbu reflecta situatia generala din turismul romanesc. Cei mai multi dintre asa-zisii investitori nu au nici o legatura cu acest domeniu. Au facut bani din comert, constructii sau agricultura, iar din profiturile obtinute au construit sau au cumparat "ceva turistic". Nu in scopul de a dezvolta o afacere pe termen lung, din care sa-si castige existenta, ci doar pentru a-si plasa banii in niste investitii aparent sigure. Dupa aceasta metoda "s-a relansat" si litoralul romanesc, la inceputul anilor 2000. Marea privatizare a lui Agathon (va mai amintiti de ministrul Turismului din guvernarea PSD, promotorul proiectului esuat "Dracula Park"?) nu a insemnat altceva decat vanzarea la bucata a hotelurilor din statiuni, construite in timpul comunismului, unor firme sau chiar unor persoane fizice, multe dintre ele neavand nici o legatura cu turismul.
Astfel, patru hoteluri din Mamaia si Neptun au ajuns in proprietatea unei firme specializate in materiale de constructie, 12 – la fratii Micula, cunoscutii afaceristi cu conexiuni politice, specialisti in bauturi racoritoare si fondatori ai unui trust de presa. Interesul proprietarilor pentru noile achizitii s-a dovedit a fi scazut: investitii "subtiri", servicii cu nimic mai presus decat cele de dinainte de 1989. La fel s-a intamplat si in statiunile balneoclimaterice din Romania, care, in mare parte, au intrat in proprietatea unor oameni de afaceri care pana la momentul respectiv nici nu stiau probabil ce inseamna "all inclusive", "demipensiune", ca sa nu mai vorbim de notiuni sofisticate cum ar fi "custom designed packages" ("pachete turistice personalizate"). Proprietarii au supravietuit totusi in aceasta afacere, chiar si cu un vocabular restrans (si cu oferte pe masura), gratie faptului ca, o data cu hotelurile, au preluat si pensionarii trimisi in fiecare an la odihna si tratament de casele judetene de pensii.
Desigur, veti spune ca nu conteaza cine finanteaza o afacere atata vreme cat aceasta este administrata de oameni pregatiti in domeniu. Nu a fost cazul in multe dintre situatii. Credeti ca niste profesionisti in turism s-ar apuca sa-si pacaleasca azi clientii cu o suta de lei, riscand astfel ca vara viitoare sa ramana cu hotelul si restaurantul goale? Raspunsul nu trebuie cautat prea departe, este de ajuns sa aruncati o privire peste gard, la vecinii bulgari. In Romania, cu cateva exceptii notabile, turismul este o afacere facuta dupa ureche. Asa cum o vorba populara spune ca oricine se pricepe la fotbal si la agricultura, in ultimii 20 de ani romanii au aflat ca orice om cu bani poate sa tina un hotel, o pensiune sau un restaurant. "Ceva turistic" poate sa faca oricine, nu poate fi asa de greu. In aceasta mare de amatorism, ministrul Elena Udrea si-a gasit locul potrivit.
Ce alt conducator ar fi putut primi turismul romanesc decat un afacerist specialist in invarteli si care, dupa ce a castigat bani usor, din parcarile Bucurestiului, s-a gandit ca ar fi cazul sa faca si "ceva turistic"? Dar nu la un nivel mic, pe masura abilitatilor manageriale, ci la nivel inalt, pe masura sustinerii politice. Nimic din CV-ul Elenei Udrea nu o recomanda pentru o asemenea functie. Nu a condus nici o afacere hoteliera, nu are studii de specialitate, nici macar vreun curs de chelner facut in studentie. Este limpede ca ministrul nu cunoaste secretele turismului autohton, chiar daca spune ca vrea sa-l relanseze si cheltuieste bani publici "fara numar" – pentru care acum trebuie sa dea socoteala in fata unei comisii parlamentare – ca sa-i faca imagine buna. In spatele clipurilor publicitare frumos colorate, care vorbesc despre "land of choice", se afla servicii proaste si scumpe, infrastructura depasita si pachete turistice subtiri. Adevaratele probleme raman in continuare bagate sub pres.
Complexul turistic de pe Plaja Corbu arata intr-adevar bine si i-am spus parerea mea proprietarului. Cand am ajuns in camera, am constatat insa ca la baie nu aveam hartie igienica si sapun. Preocupat probabil sa-si admire investitia, proprietarul uitase de aceste "mici amanunte".
