» Franjo Tudjman a stiut sa faca in asa fel incat Croatia sa profite de imaginea sa de victima a agresiunii sarbe.
» Nici un sef de stat nu s-a deplasat pentru a participa la inmormantarea lui Tudjman, insa o majoritate a croatilor vad in acesta cea mai importanta figura a istoriei lor recente.
» In timpul Iugoslaviei, sportivii croati ar fi fost considerati pur si simplu "sportivi iugoslavi" sau si mai rau: sarbi.
In 1998, inainte de campionatul mondial de fotbal, un sondaj arata ca pe intreaga planeta abia 25% din oameni auzisera vreodata despre o tara numita Croatia. Dupa ce Croatia a batut Germania in sfertul de finala (si inainte de a bate Romania), iesind astfel pe locul 3, numarul de oameni care au aflat ce inseamna Croatia urcase la 70%. De indata, lumea a inceput sa cunoasca numele lui Davor Suker sau ale lui Boban, Prosinecki, Boksic etc.
SPORTIVII
Croatia e una din tarile nascute din ruinele Iugoslaviei in care oricine face sa creasca notorietatea internationala a tarii beneficiaza de o enorma recunostinta acasa. Sportivii intra in aceasta categorie, de pilda, un tenisman cum e Goran Ivanisevic sau schiorul Janica Kostelic, care a batut un record olimpic, primind medalia de aur, in ciuda faptului ca tara sa, Croatia, e cunoscuta mai degraba pentru litoralul sau decat pentru modestii sai munti. Mandrie de inteles, daca ne amintim ca inainte, in timpul comunismului, toti acesti oameni ar fi fost considerati pur si simplu "sportivi iugoslavi" sau si mai rau: sarbi.
De altfel, chiar si la noi se spunea despre cineva care calatorea in Iugoslavia ca "merge la sarbi", si asta indiferent ca ar fi calatorit la Belgrad, Zagreb sau Ljubljana. Ba chiar mai mult, pana recent hartile romanesti ortografiau chiar unele nume de orase si locuri din fostele republici iugoslave in maniera sarbeasca, scriind, de exemplu, Skoplje in loc de Skopje.
FRANJO TUDJMAN
Franjo Tudjman, primul presedinte (1990-1999), este omul care, desi foarte contestat, a fost la originea Croatiei actuale. El a stiut sa faca in asa fel incat Croatia sa profite de imaginea sa de victima a agresiunii sarbe. Abia dupa moartea autoritarului Franjo Tudjman s-a aflat ca acesta planuise impreuna cu Milosevici impartirea Bosniei, ca in Croatia cenzura si persecutarea partidelor din opozitie fusesera la fel de mari ca in Serbia si ca guvernul lui Tudjman adusese un sprijin militar direct militiilor croate din Bosnia. De altfel, doar alianta tardiva, efectuata sub presiunea Occidentului, intre croati si musulmani in Bosnia a putut duce la infrangerea sarbilor.
Dupa ce s-au macelarit reciproc, in conflicte locale care, pe langa un mare numar de morti, au mai provocat si importante distrugeri ale patrimoniului istoric (celebrul pod otoman din orasul Mostar a fost distrus intentionat de artileria croata), croatii si musulmanii s-au reunit impotriva sarbilor, iar Tudjman a renuntat la visul sau de a alipi la Croatia o larga fasie de teritoriu bosniac. Tudjman avea, de altfel, mai multe in comun cu Milosevici decat s-a crezut. si Tudjman a condus Croatia de-a lungul intregului deceniu 1990, precum Milosevici in Serbia. si unul, si celalalt au fost in tinerete comunisti convinsi, iar la inceputul razboaielor din fosta Iugoslavie cei doi incheiasera un pact secret in vederea divizarii Bosniei. Fiecare dintre cei doi a evoluat de la ideologia comunista spre nationalism, Tudjman spre cel croat, Milosevici spre cel sarb.
In momentul scindarii Iugoslaviei, Tudjman si-a creat propriul sau partid nationalist, Uniunea Democratica Croata (Hrvatska Demokratska Zajednica, HDZ), care avea sa ramana la putere pana in 2000, pana dupa moartea lui Tudjman, in 1999, la varsta de 77 de ani. Controland parlamentul croat, Tudjman a putut superviza redactarea primei Constitutii croate, precum si restaurarea simbolului si a drapelului ustasilor, fortele regimului fascist croat, care in al doilea razboi mondial au luptat de partea Germaniei naziste. Pe plan intern, el a favorizat o liberalizare rapida, care a dus la tipul de "privatizare salbatica", intalnit in majoritatea tarilor iesite din comunism. Cu toate ca, de multe ori, el a fost acuzat de coruptie si imbogatire ilicita, nimic care sa justifice asemenea afirmatii nu a fost descoperit dupa moartea lui.
Obsedat de consolidarea tarii prin operatiuni militare, Tudjman nu a facut insa nimic pentru a impiedica abuzurile survenite in timpul "privatizarii", ceea ce a dus la aparitia unei clase de oligarhi cu nimic diferita de cea din Rusia. Desi prezentat ca un democrat in vest, unde interesele Croatiei erau sprijinite de Germania, Austria sau Italia, pe plan domestic el a fost un autocrat care ordona inchiderea ziarelor ce nu-i conveneau si care manipula rezultatele alegerilor. Fiul sau Miroslav a fost seful serviciilor secrete ale Croatiei pana la moartea lui Tudjman, in 1999. Cu toate astea, sondajele arata astazi ca o larga majoritate a croatilor considera ca Franjo Tudjman a fost cea mai importanta figura a istoriei lor recente, si ca masurile lui autoritare erau indispensabile pentru ca marunta Croatie sa reziste in fata agresiunii sarbe. Totusi, nici un sef de stat nu s-a deplasat pentru a participa la inmormantarea lui Tudjman, in 1999.
STIPE MESIC
Actualul presedinte, din 2000 incoace, este Stjepan (Stipe) Mesic. Un fost detinut politic in timpul lui Tito, MesiI a fost in 1991 ultimul presedinte al Iugoslaviei federale si socialiste, inainte de dezintegrarea acesteia. Preluand presedintia dupa moartea lui Tudjman, Mesic a modificat functia prezidentiala. Departe de autoritarismul lui Tudjman, MesiI a acceptat propunerile facute de coalitia de stanga a fostului premier Ivica Racan in directia reducerii prerogativelor si a puterilor presedintelui. Dupa aceste schimbari abrupte, presedintele tarii s-a transformat peste noapte intr-o figura ceremoniala, iar atributiile sale au fost transferate parlamentului si primului- ministru.
IVICA RACAN
In timpul lui Tudjman si pana la moartea acestuia in 1999, Croatia a fost condusa de partidul nationalist Uniunea Democratica Croata (HDZ). Dupa disparitia lui Tudjman, in primele alegeri cu adevarat libere, cele din anul 2000, invingatoarea a fost coalitia de centru-stanga condusa de Ivica Racan. Racan, fostul sef al Ligii Comunistilor Croati, a dominat politica Croatiei din 2000 pana la moartea sa in 2007, si asta chiar si atunci cand nu s-a aflat la putere. Racan a fost cel care a impus amendarea Constitutiei, schimband natura politica a Croatiei, care a devenit din sistemul prezidential lasat mostenire de Tudjman o republica parlamentara. Guvernul lui Ivica Racan a fost cel care a scos Croatia din izolarea in care o mentinuse Tudjman.
Tot asa, in timpul guvernarii sale Croatia a intrat in Organizatia Mondiala a Comertului (din care, de pilda, Rusia nu face inca parte) si a semnat acordul de asociere cu Uniunea Europeana, a carei aderare la UE este negociata in acest moment. Cu toate astea, Racan a pierdut alegerile din 2003, care au fost castigate din nou de nationalistii (intre timp moderati) din HDZ, condusi de Ivo Sanader.
IVO SANADER
Actualul prim-ministru al Croatiei, Ivo Sanader, este considerat la randul sau unul dintre cei mai capabili politicieni pe care Croatia i-a avut in scurta sa existenta. Fost ziarist, care a studiat literatura la Innsbruck, in Austria, el este, de asemenea, liderul partidului HDZ, fondat de Tudjman si care, intre timp, a adoptat o ideologie moderata, devenind un partid de tip european, de centru-dreapta, cu o doctrina liberala. Negocierile cu Uniunea Europeana in vederea aderarii Croatiei la UE, incepute in 2005, decurg satisfacator pentru ambele parti, Sanader fiind astfel popular atat acasa, cat si pe culoarele institutiilor europene. Cu toate acestea, si Sanader este acuzat de coruptie, el nedand nici o explicatie in legatura cu originea averii sale, care pare a fi considerabila.
El poseda astfel o colectie de ceasuri de mana scumpe, intreaga colectie fiind estimata la peste 150.000 euro, si e acuzat ca ar fi exercitat presiuni pentru a putea achizitiona un imobil in dauna proprietarului legitim, care cauta sa-l recupereze. Pentru moment insa, cu exceptia ceasurilor care nu au fost trecute in declaratia sa de avere, dar a caror existenta el nu o neaga, celelalte acuzatii impotriva lui raman nedovedite. Dupa ce Sanader a preluat conducerea guvernului, si inainte de a accepta candidatura Croatiei, UE a exercitat mari presiuni asupra Croatiei pentru ca aceasta sa faca mai mult pentru a aresta si transfera in custodia Tribunalului International de la Haga o serie de prezumtivi criminali de razboi, printre care, in primul rand fostul general croat Ante Gotovina.
Asa se face ca negocierile Croatiei cu UE nu au putut incepe decat in decembrie 2005, dupa arestarea "providentiala" a lui Gotovina in Spania. Generalul fugar se afla, de atunci, incarcerat la Haga, unde procesul sau abia a inceput, el fiind cea mai inalta personalitate militara sau civila croata inculpata de crime de razboi.
