Presedintele Traian Basescu a promis sindicalistilor ca va convoca o intalnire cu reprezentantii Guvernului, cel mai probabil pe 3 ianuarie, in care va sustine cerintele sindicatelor pe marginea legii bugetului, a declarat liderul sindical Bogdan Hossu, citat de The Money Channel.
"Am prezentat presedintelui situatia si care sunt modificarile pe care le dorim la legea bugetului si a ramas ca pe 3 ianuarie existe o intalnire cu Guvernul, sub medierea sa, in care se va incerca rezolvarea solicitarilor noastre", a declarat presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul intalnirii dintre Traian Basescu si reprezentantii salariatilor.
La randul sau, presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, a spus ca presedintele a considerat "rezonabile" solicitarile sindicatelor, in special pe cele referitoare la diminuarea contributiilor sociale, si ca va sustine aceste solicitari la intalnirea din 3 ianuarie, la care vor participa atat premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, cat si reprezentanti ai sindicatelor.
Petcu a mai adaugat ca s-a mai discutat o varianta, respectiv presedintele sa promulge legea bugetului in zilele urmatoare, dar sa existe un angajament din partea Guvernului de a emite imediat o ordonanta de urgenta in care sa fie prevazute revendicarile sindicalistilor.