Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a simplificat procedurile pentru contractarea fondurilor nerambursabile care vor fi alocate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR). Romania va beneficia, pana in 2013, de 8,022 miliarde de euro fonduri nerambursabile, la care se adauga o cofinantare de 2 miliarde de euro din partea Guvernului. "Abordarea va fi una descentralizata, iar procedurile simplificate. Beneficiarul interactioneaza doar cu oficiul judetean. Contractul de finantare si cererea de plata se semneaza la oficiile judetene, nu la centrele regionale. Documentatiile sunt mult mai simplificate fata de SAPARD, se pot finanta mai multe investitii eligibile, iar finantarile sunt mai generoase. Ca volum total, este o finantare de sapte ori mai mare decat cea pe care am avut-o prin SAPARD", a declarat Laszlo Klaric, director general al APDRP. FEADR este un instrument de finantare creat de UE pentru implementarea Politicii Agricole Comune. Banii alocati pot fi utilizati pentru: dezvoltarea productiei agricole si silvice, cresterea calitatii vietii la sate, diversificarea economiei rurale (sprijin pentru firme, incurajarea turismului) etc.
Oficialul APDRP a explicat ca banii de la UE vor ajuta la depasirea imenselor dificultati cu care se confrunta in prezent spatiul rural romanesc. Astfel, peste 93,6% din suprafata Romaniei apartine spatiului rural, comparativ cu 20% in UE. Circa 48% din populatia tarii traieste la sate, dintre care 32% este ocupata in agricultura, fata de numai 4,5% populatie ocupata in agricultura in alte tari comunitare. Doar 33% dintre romanii de la sate au acces la retelele de apa curenta. Retelele de canalizare sunt si mai slab dezvoltate – doar 10% dintre gospodarii au acces la ele. Problemele satului sunt amplificate atat de imbatranirea populatiei, cat si de deficitul educational (doar 1,8% din locuitori au facultate). "Ponderea mare a populatiei ocupate in agricultura si toate aceste probleme ne fac sa pierdem circa 1,3 miliarde de euro pe an din deficitul de comert exterior, echivalentul unui program SAPARD pe an", a concluzionat Klaric.