Orice convorbire cu profesorul Gheorghe Boldur-Latescu, fie si dintre cele mai scurte, fie si dintre cele consacrate strict cotidianului, se incarca dintr-o data, miraculos si fermecator, de un "abur" al supra-intelesurilor, si de un "plumb" al sub-intelesurilor, ca in preajma unui mare si daruit duhovnic, atunci cand mai mult asculti… Misterul scapa transcrierii, ramanand darul clipelor de dialog…
Urmas a doua dintre marile familii de boieri moldavi – Boldur si Stroici – fost detinut politic, om de stiinta (doctor in cibernetica economica) si profesor universitar, Gheorghe Boldur-Latescu este si autorul a patru volume intitulate "Genocidul comunist in Romania" (vol.IV in colaborare cu tanarul istoric Filip-Lucian Iorga). A fost toata viata, dupa cum este si acum, un om al datoriei…
– Propaganda comunista, care deformase si tratatele de istorie, considera boierimea "clasa exploatatoare" si chiar prin anii ’90-’92 inca mai erau speriati unii ca "vin mosierii"…Ce inseamna, de fapt, sa fii boier, domnule Boldur-Latescu?
– Conform unei acceptiuni foarte raspandite, a fi boier inseamna a te naste intr-o familie cu vechime si cu rang atestate. Din punctul meu de vedere, adevarata boierime trebuie caracterizata si prin noblete spirituala si de comportament. Din perspectiva acestei acceptiuni largite, incontestabil ca boierimea noastra a avut un rol important in istoria Romaniei. Luptatori curajosi pentru libertatea tarii – alaturi de mari domnitori care au stat in calea navalitorilor, martiri pentru credinta, cum a fost Constantin Brancoveanu – "boier vechi si Domn crestin", revolutionari dezinteresati ca boierii pasoptisti, adevaratii boieri romani au fost, in mare masura, fauritori ai istoriei tarii lor, barbati tari de virtute dar traind in frica de Dumnezeu.
Nedreapta a fost deci ponegrirea boierimii de catre comunisti, de unde apare necesitatea reabilitarii lor, cu precizarea ca, dupa cum lumina nu exista fara umbra, au fost si boieri care nu au facut cinste numelui ce-l purtau. Pacat!
– Dumneavoastra sunteti boier si conform definitiei clasice, dar si acceptiunii consolidate de carate etice, este un fapt recunoscut de toti cei care va stiu. Ce credeti ca v-a modelat mai apasat personalitatea?
– M-am nascut intr-o familie in care stramosii, atat pe linie paterna cat si pe cea materna, au facut parte din boierimea moldoveneasca. Onoarea de a fi urmasul direct al familiilor Boldur si Stroici, care au avut un rol deosebit in istoria tarii, se impleteste cu sentimentul covarsitor de responsabilitate pe care il am fata de strabunii mei. Voi incerca sa evoc pe cativa dintre ei, cerandu-mi iertare acelora pe care, din pricina cadrului limitat, nu voi putea sa-i pomenesc acum. Se va intelege mai bine, sper, ce inseamna sa fii boier…
– Iesiti, odata cu neamul romanesc, din fioroasele vremuri ale regimului comunist totalitar, ce credeti ca ar trebui sa faca astazi urmasii marilor familii boieresti?
– Boierii romani, la fel ca si ceilalti cetateni ai tarii si poate chiar mai mult decat ei, au suferit cumplit in timpul regimului comunist, multi pierzandu-si viata in inchisorile sau lagarele de munca fortata. Figuri exemplare ale Rezistentei Anticomuniste, cum au fost Alexandru Ghica si George Manu, amandoi de stirpe boiereasca, care au ramas neclintiti la diabolicele presiuni facute asupra lor in "reeducarea" de la Aiud, trebuie sa-i insufleteasca pe urmasii in viata ai boierilor, care traiesc cu intreaga natiune timpurile tulburi ale tranzitiei. Alaturi de intelectualii patrioti, de fostii detinuti politici, de toti cei care se opun restauratiei neocomuniste, ei au datoria sa fie exemple de civism, de onoare si de modestie, totul pentru binele tarii, in care majoritatea oamenilor inca duc o viata foarte grea. si, la nevoie, sa imparta cu acestia greutatile neobisnuite care se abat asupra tarii. Noblesse oblige.
1497: Vornicul Boldur ii invinge pe polonezi la Lentesti
Dupa victoria lui stefan cel Mare impotriva regelui Albert al Poloniei care invadase Moldova in anul 1497, stralucitul Domn a voit sa-l descurajeze pe trufasul sau vecin de a mai calca hotarele tarii. Iata cum relateaza cronicarul Grigore Ureche evenimentele de atunci: "au chemat stefan pe Boldur Vornicul si i-au dat oaste si l-au trimis impotriva oastei lesesti si au zis sa le dea razboi. si asa Boldur Vornicul luand oaste indeajuns au trecut Prutul impotriva acelei osti, sambata seara si duminica dimineata, octombrie 29, le-au dat razboi… si multa varsare de sange s-au facut atunci in oastea leseasca in sat la Lentesti" (Letopisetul Tarii Moldovei).
In faimoasa tirada a lui stefan, din piesa "Apus de soare" a lui Barbu Delavrancea, marele Domn ii revede, cu putin timp inainte de a se stinge, pe "uriasii Moldovei". Intre ei se afla si Vornicul Boldur, trunchiul familiei care avea sa se ilustreze in istoria tarii in secolele urmatoare.
Logofatul Luca Stroici traduce, in anul 1597, rugaciunea "Tatal nostru" in limba romana
Familia Stroici se ilustreaza in istoria Moldovei incepand de la jumatatea secolului al XVl-lea. La sfarsitul acestui secol familia Stroici avea sa dea tarii pe marele carturar Luca Stroici, cel care a elaborat, cu litere latine, prima traducere romana a Rugaciunii Domnesti.
Personalitate exceptionala, carturarul Luca Stroici s-a manifestat si in treburile politice, fiind timp de 46 de ani, sub cinci domnitori, Mare Logofat (prim ministru) al Moldovei. Impreuna cu Mitropolitul Anastasie Crimca, Logofatul Luca Stroici a ctitorit superba manastire Dragomirna din Bucovina. El l-a urmat in exil pe Petru Voda schiopul deoarece impreuna au refuzat sa mareasca birul pe care Moldova il platea turcilor. Refugiat in Polonia in anii 1591-1595, Luca Stroici este tratat cu mare cinste de polonezi, obtinand "indigenatul" polonez impreuna cu Ieremia Movila si participand ca membru la lucrarile Dietei din Varsovia.
Viata si opera lui Luca Stroici au fost elogios descrise de Bogdan Petriceicu Hasdeu in monografia intitulata "Luca Stroici, parintele grafiei latino-romane", aparuta la Bucuresti in anul 1864.
Urmasii Vornicului Boldur
Unii genealogisti opineaza ca familia Boldur s-a stins dupa cateva generatii, in timp ce altii considera ca ea a continuat sa existe si sa joace un rol important in istoria Moldovei. Problema continuitatii familiei apare odata cu schimbarea numelui sau timp de un secol si jumatate. Genealogistul Octav George Lecca, in cartea sa "Familiile Boieresti Romane", aparuta la Bucuresti in anul 1899, arata ca urmasii marelui vornic Lucu Costaki Boldur, contemporanul lui Dimitrie Cantemir, au luat diferite nume precum: Epureanu, Patrascan, Negel, Talpan, Latescu sau Costaki. Motivul acestei schimbari de nume nu este aratat de Lecca dar, de la Hatmanul Iordachi Costaki Boldur – Latescu (1798-1857), tatal strabunicului meu, a ramas pe cale orala o explicatie interesanta si plauzibila asupra numelor purtate de diversi membri ai familiei Boldur. Conform spuselor Hatmanului Iordachi, Lupu Costaki Boldur era un adversar declarat al aliantei pe care Cantemir o facuse cu Petru cel Mare al Rusiei. Cand, pe teritoriul Moldovei, a inceput razboiul din 1711 dintre turci si rusi, Lupu Costaki a trecut de partea turcilor, inclinand balanta victoriei de partea lor. Dupa cum se stie, Petru cel Mare, in lupta de la Stanilesti abia a scapat cu viata, fiind prins de turci. Dupa ce a fost rascumparat, s-a retras in Rusia luandu-l cu el si pe Cantemir. Pentru "tradarea" lui Boldur, Petru l a poruncit ca boierul moldovean sa fie blestemat pentru vecie impreuna cu tot neamul sau, in toate bisericile ortodoxe. Ceea ce s-a si intamplat, motiv pentru care membrii familiei Boldur, ca sa ocoleasca blestemul, si-au schimbat numele. "Tradarea" lui Lupu Costaki Boldur a fost, in realitate, un act de clarviziune politica fiindca o victorie a lui Petru cel Mare ar fi consolidat pozitia rusilor in asemenea masura incat, conform obsesiei expansioniste a acestora, ar fi inglobat Tarile Romanesti in atotputernica Rusie… Blestemul a fost ridicat in urma staruintelor Mitropolitului Veniamin Costaki (1768-1864), var bun cu Iordachi Costaki Boldur-Latescu. Astfel se explica de ce numele de Boldur, care disparuse dupa 1711, reapare la inceputul secolului al XlX-lea. Chiar faptul ca Hatmanul Iordachi semna clar, dupa cum se vede si din testamentul sau, cu numele de Boldur, constituie o dovada a continuitatii familiei. De altfel, pe cele doua placi de ctitorie a scolilor din comuna Hudesti, unde avea mosie Hatmanul, este scris clar numele ctitorului Iordachi Costaki Boldur-Latescu.
Un alt urmas al Vornicului Boldur a fost Stolnicul Iordachi Costaki care intrase in conflict cu Grigore Ghica; in anul 1727, a plecat in pribegie prin tinuturile tatarasti, unde avea prieteni. Vasile Alecsandri povesteste in balada "Iordachi al Lupului" aventura eroica si tragica a boierului moldovean care refuza ajutorul tatarilor doritori sa-l instaleze, prin forta, ca Domn al Moldovei. "Cine aduce oaste in tara, de blestemul tarii moara", sunt cuvintele lui Iordachi, in poezia lui Alecsandri. Domnitorul Grigore Ghica, ingrijorat de o eventuala invazie a tatarilor, reuseste sa-l induplece pe Iordachi sa se intoarca la Iasi, "trimitandu-i magulele". Increzator in cuvantul Domnului, Iordachi al Lupului -a infatisat lui Voda care, insa, isi tradeaza cuvantul si il ucide pe Stolnic.
Urmasii Logofatului Luca Stroici
Descendentii, din secolele al XVll-lea si al XVlll-lea, ai lui Luca Stroici, nu s-au mai ridicat la puterea si prestigiul acestuia. Putem, totusi sa-l mentionam pe Vasile Stroici, Mare Logofat in timpul domniei lui Constantin Movila, precum si pe spatarul Stroici, proprietarul mosiei Horlaceni din judetul Botosani, dupa cum rezulta dintr-un document din anul 1720.
Intre 1720 si 1770 apare un hiatus in atestarea documentara a continuitatii familiei Stroici. Intr-adevar, despre fratii Iordache, Neculai si Ion Stroici, care au trait in aceasta perioada, nu exista documente ci, de abia despre Constantin Stroici, in anul 1770. Cercetand aceasta problema, Dan Emanoil Dobreanu ajunge la concluzia ca documentele din perioada 1720-1770 au ars la Palatul de Justitie din Iasi in anul 1873. Dan Dobreanu considera ca se poate dovedi continuitatea familiei prin faptul ca atat Spatarul Stroici (1720) cat si Constantin Stroici (1770) au fost proprietari ai mosiei Horlaceni.
Constantin Stroici – care a fost asasinat la Horlaceni in anul 1722, de catre talhari – a avut 7 copii, dintre care amintim pe Hatmanul Gheorghe Stroici – seful Jandarmeriei din Moldova si mare crescator de cai de rasa, precum si pe Iancu Stroici, casatorit cu sora Hatmanului Iordachi Costaki Boldur-Latescu. Prin aceasta casatorie, Boldurestii si Stroicestii se inrudesc si, dupa cum vom arata, nu va fi pentru prima oara. Fiica lui Iancu Stroici, o mare frumusete a epocii, supranumita "La Belle Héléne", casatorita cu Henri sutu, avea o superba casa la Iasi, renumita pentru receptiile stralucitoare pe care le gazduia. In aceasta casa a concertat Liszt, in trecere prin Iasi, in anul 1855.
Hatmanul Iordachi Costaki Boldur-Latescu – organizatorul armatei din Moldova
Nascut la Hudesti in anul 1798, Iordachi Costaki Boldur-Latescu a studiat la vestita Academie Terezianum infiintata de Imparateasa Maria Tereza la Viena, precum si la scoala de Cadeti din Sankt Petersburg.
In urma votarii legii pentru infiintarea unei armate permanente in Moldova, Iordachi obtine, in anul 1830, gradul de colonel si comanda Divizionului de cavalerie din Iasi. In fruntea acestei unitati, a contribuit decisiv, cu riscul vietii, la stingerea unui incendiu devastator care distrusese 262 case, doua biserici si un spital la Iasi. Pentru preintampinarea si stingerea incendiilor, domnitorul Mihai Sturdza l-a insarcinat pe Iordachi Costachi Boldur-Latescu sa infiinteze o companie de pompieri militari.
La data de 7 aprilie 1835, domnitorul il numeste Hatman si inspector general al armatei Moldovei. In aceasta functie, pe care a detinut-o pana in 1842, Iordachi s-a remarcat prin activitatea si realizarile sale, drept care Adunarea Obsteasca a Moldovei, prin Ordonanta nr.35 din 1842 ii aduce "cuvenitele marturisiri de multumire". Reinvestit in aceeasi functie de catre domnitorul Grigore Ghica, la 4 noiembrie 1854, Hatmanul Boldur-Latescu isi continua activitatea de organizare a armatei si, in special, de perfectionare a invatamantului militar. Avand o viziune moderna asupra institutiei militare, el introduce, pentru cadeti si ofiteri, lectii de matematica, geografie si limbi straine. La propunerea sa a luat fiinta Scoala Militara din Iasi, cu profesori de mare competenta cum au fost Dumitru Asachi, George Adrian si Petre Scheletti.
Remarcabila este si activitatea sa la Hudesti unde infiinteaza "Scoala Costacheasca din Hudesti", care functioneaza si astazi ca scoala generala, precum si bisericile din Hudesti, Rediu si Bivoli toate in judetul Botosani.
Hatmanul Boldur-Latescu a condus exemplar administrarea mosiei sale de la Hudesti, fiind mentionat, pentru competenta sa, in lucrarile cunoscutului agronom Ion Ionescu de la Brad. Testamentul sau reprezinta un document impresionant prin care, marturisindu-si credinta in Dumnezeu si dragostea fata de tara, le cere urmasilor sai sa administreze in continuare cu pricepere si dragoste mosia si sa-i ajute pe tarani. Printre clauzele testamentului se afla si cea privind destinarea anuala a sumei de 500 de galbeni pentru ajutarea taranilor saraci si pentru trimiterea la invatatura a fiilor satului.
Iordachi Costachi Boldur-Latescu a trecut la cele vesnice la 9 februarie 1857 dar amintirea sa este inca vie la Hudesti.
La 91 de ani, in aprilie 1944, Gheorghe M. Stroici refuza sa-si paraseasca mosia si ramane sub ocupatie sovietica
Nascut in anul 1853, Gheorghe M.Stroici, fiul lui Manolache Stroici a studiat Dreptul la Paris. Reintors in tara, a renuntat la o cariera juridica ce promitea foarte mult si s-a dedicat agriculturii pe intinsa mosie a familiei, pe malul Prutului, in comuna Manoleasa din judetul Botosani.
Membru al Partidului Conservator, a fost in mai multe randuri deputat si senator, iar in 1918, presedinte al Camerei Deputatilor.
Legatura sa cu pamantul stramosesc l-a apropiat mult de taranii din satul Stroici – comuna Manoleasa, el indemnandu-i si ajutandu-i substantial pentru a realiza o agricultura eficienta si pentru o viata mai buna. Prestigiul sau in partea locului era extraordinar, lucru bine cunoscut in intreaga Moldova. In primavara anului 1944, atunci cand trupele sovietice inaintau rapid spre vest si se aflau la numai cativa kilometri de conacul lui Gheorghe M.Stroici, cei patru feciori ai sai au venit cu o masina pentru a-l convinge sa plece din calea rusilor, care dupa cum se stia, jefuiau, devastau si violau in calea lor – victimele fiind in special "burjuii". Raspunsul dat de batranul boier moldovean este emblematic pentru tinuta morala a unor oameni care au reprezentat candva mandria tarii: "nu-mi voi termina existenta printr-un act de lasitate". si a ramas singur in conacul lui din apropierea Prutului. Rusii au intrat a doua zi si au devastat in cateva ore admirabila gospodarie din jurul conacului. Batranul i-a primit calm, in conacul lui, fara sa le adreseze nici un cuvant. L-au batjocorit, l-au scuipat si daca nu l-au impuscat pe loc, s-a datorat numai faptului ca voiau sa afle de la el "unde isi tine aurul". In acel moment de pericol mortal, un satean credincios si curajos, imbracandu-l pe batran in taran, l-a strecurat printre soldatii rusi beti si l-a dus in sat, unde l-a adapostit. A stat in casa unui taran din satul Stroici pana in ziua de 17 decembrie 1946, cand a murit.
Atitudinea curajoasa si demna a lui G. M. Stroici nu a ramas fara ecou: s-a vorbit mult despre ea in tara, iar Radio Moscova a comunicat ca "trupele sovietice s-au comportat exemplar cu cetatenii romani din zonele "eliberate", ca de exemplu cu marele proprietar de pamant G.M. Stroici, care se afla sanatos in satul Stroici"…
Respectul si dragostea pe care locuitorii satului o aveau pentru batranul boier poate fi ilustrata prin cele intamplate cu 45 de ani mai tarziu, in 1991, cand fiul sau mezin Barbu Stroici, ajuns la venerabila varsta de 84 de ani, s-a intors sa vada locurile natale. Putini dintre locuitorii satului, care-l cunoscusera personal pe Barbu, mai erau in viata, cu toate acestea sute de sateni din regiune s-au adunat sa-l intampine. La parastatul de pomenire a lui Gheorghe Stroici, care a avut loc la biserica din sat, ctitorie a familiei, au participat toti satenii, in frunte cu notabilitatile locale. Acest lucru se petrecea la numai doi ani de la caderea regimului comunist care incercase totul pentru a inlatura amintirea adevaratilor patrioti ai tarii. Propaganda ticaloasa nu reusise insa sa stearga din sufletele oamenilor respectul pentru marele boier Gheorghe M. Stroici, care le fusese ca un parinte si murise la datorie, printre satenii care l-au iubit si l-au venerat.
Inrudiri ale familiilor Boldur si Stroici
Familiile Boldur si Stroici erau inrudite cu majoritatea familiilor boieresti din Moldova si chiar din Tara Romaneasca. Bals, Bogdan, Burghelea, Calimaki, Catargi, Cojescu, Costin, Cuza, Donici, Ghica, Jora, Mavrocordat, Miclescu, Pallady, Pissoski, Prajescu, Rallet, Rascanu, Rosetti, Samurcas, Sbiera, sutu, Varnav sunt numai o parte din familiile boiesti cu care erau inruditi Bolduresti si Stroicestii.
In ceea ce priveste inrudirea cu Movilestii, ea merita o mentiune speciala. Intr-adevar, Logofatul Luca Stroici era casatorit cu Scheuca Balica, fiica lui Lementie Balica si a Scheucai Movila – sora Domnitorului Ieremia Movila, iar mama Hatmanului Iordachi Costaki Boldur-Latescu era descendenta Movilestilor. Se cunoaste faptul ca Ieremia Movila si-a casatorit fiicele in Polonia, inrudindu-se cu Stanislav Leczinski, regele Poloniei, si prin acestea, cu dinastia de Bourbon si alte mari case regale europene, printre care si cea de Hohenzollern. In felul acesta, se poate considera ca familiile Boldur si Stroici erau, la randul lor, inrudite, ce e drept, pe o filiera mai indepartata, cu marile dinastii domnitoare europene.
Parintii mei
Ofiter de Cavalerie si stranepot al Hatmanului Iordachi Costaki Boldur-Latescu, Ion Boldur Latescu (1899-1985) a participat la lupta de la Marasesti in anul 1917 apoi, in 1918, la campania din Basarabia, iar in 1919 la cea din Ungaria – pana la Budapesta, pe care trupele romane au eliberat-o de bandele comuniste ale lui Bella Kun.
In anul 1921, a cunoscut-o, la conacul din apropierea Prutului pe fiica lui G. M. Stroici – Marina. Curand s-au logodit, iar in mai 1922, s-au casatorit.
Marina Stroici si-a urmat sotul la Sibiu, unde Locotenentul Boldur era elev la scoala Speciala de Cavalerie al carei comandant era colonelul Ion Antonescu – viitorul Maresal si conducator al statului. Devenit Maior si Comandant de Divizion de Cavalerie, Ion Boldur – Latescu a participat la campania din Est, fiind grav ranit si decorat personal de Maresalul Antonescu cu Steaua Romaniei si Coroana Romaniei. In a doua parte a razboiului a lucrat in Marele Stat Major al armatei.
Incepand din 1939 si pana la decesul sau din anul 1985, a tinut un interesant jurnal din care, dupa 1990, au aparut fragmente in "Romania Literara".
Cu prilejul centenarului nasterii sale la Bacau s-a organizat o manifestare comemorativa in care s-au citat fragmente din jurnalul colonelului Ion Boldur-Latescu. Iata cum a descris evenimentul, profesorul Ioan Danila, Presedintele Societatii Literare din Bacau: "Ioan Boldur-Latescu, nascut la Bacau in urma cu 100 de ani, a fost un patriot autentic dar si un insufletitor al celorlalti in fapte de mare inaltime morala… A trecut intr-un jurnal extrem de interesant experienta de pe front, precum si alte evenimente. Forta evocatoare a scrisului sau il face unul dintre memorialistii de marca ai secolului" ("Desteptarea", cotidian bacauna, 30 decembrie 1999).
Marina Stroici (1900-1992), mama devotata, a scris versuri inca din tinerete. Volumele sale "Singuratate" (Cugetarea, 1943) si "Singuratatea Amurgului" (Albatros, 2004) cuprind poeme pline de sensibilitate, din care reproduc trei strofe ale poeziei "Amintiri".
…"Din raristea padurii dragi,
Pe foi de tei salbatic,
S-adun cofitele de fragi
Cu ape de jaratic…
De sus, din schitul de pe deal,
Unde-si fac cuib lastunii
Sa trag de clopotul de bronz
si sa trezesc strabunii…
Apoi putea-voi adormi
Cu inima-mpacata,
Urmasa unui neam stravechi
Ca apa nesecata".
Gheorghe Boldur-Latescu
